De vei vrea vreodată să mă vezi total pierdută şi aproape nefericită în ambiguitatea momentului în care tu crezi că-mi dai o veste bună iar eu o spulber în 5 secunde, spune-mi că plecăm mâine undeva, pentru câteva zile. Oriunde. La Paris, la Severin, la mare sau la ţară la străbunică-ta, în creierii munţilor. Tot aia. Şi lasă-mă aşa neajutorată şi cu ochii mari şi neputincioşi în mijlocul drumului, pe marginea patului, la coadă în benzinărie sau mestecând într-o ciorbă care va da în clocot până ce primul rând de haine va fi aşezat imaginar în geantă. Lasă-mă acolo ca pe-un copil orfan şi necăjit, panicată şi aproape de un leşin cinematografic, căci voi şti că-mi va fi temporal imposibil să-mi fac bagajul în mai puţin de 2 zile. N-am cum. Un bagaj bine făcut şi fără stres auxiliar începe după calculele mele de Luni, atunci când se pleacă Vineri. Arată la fel de voluminos şi pentru un weekend şi pentru o săptămână. Pe principiul “lasă mamă, să fie!” (dacă plouă, ninge, e caniculă, se rupe, se pierde, nu se potriveşte aia cu cealaltă?? ) mi-am plimbat până acum şifonierele în lung şi-n lat, prin ţară şi peste graniţele ei.
Deci dragă Moş Crăciun, vreau muuuunţi de bani să-mi iau avionul meu şi numai al meu, să mă plimb cu casa după mine de acum înainte şi să nu fie nevoie să aleg şi să mă limitez. Toaaată casa, să stau liniştită, oriunde m-aş duce, că nu-mi lipseşte nimic din ce-ar putea însemna un moft şi nu o necesitate reală…
Mai ai 5 luni la dispoziţie.