Sa fii sigură că cineva te iubește tocmai pentru că relativul (im)perfecțiunii s-a oprit la tine. Ești “atât de imperfectă” uneori, încât și ție ți-e greu să întelegi ce ar fi de iubit, când lumea ta e val-vârtej pentru că ție ți-e bine cu ea așa.
Ai oprit alarma de 13 ori azi, anulând toate gândurile de schimbare lângă care te cuibăriseși azi-noapte. S-a mai dus o oră din dimineața care urma să revoluționeze lumea.
Iar ai luat șosetele pe dos dar nu te interesează, căci oricum nu o să te descalți în fața nimănui azi. N-o să știi decât tu.
Nu ți s-a părut important să iți aranjezi părul dimineață și ai plecat în grabă, cu fulgi în cap și romburi pe față. Ce bine că ai ruj, dermatograf și rimel. Compensează, clar.
Apeși pe 7 deși vrei să mergi la parter. În. fiecare. zi. aceeași. poveste.
Ai șireturile desfăcute și înghesuite în pantoful care te strânge acum îngrozitor, căci locul lor nu e acolo, dar ți se pare chic și nu vrei să te mai apleci după ele. Pare o eternitate până jos.
Încerci să-ți pui căștile invers, din nou. Îți alunecă din urechi în timpul refrenului preferat și te încrunți la toata lumea din metrou, ca și cum ar fi vina lor.
Era bună o carte în geantă și te-ai gândit la asta înainte să pleci de acasă. Erai atât de aproape de raft. Atât de aproape să citești și tu ceva anul ăsta.
Poate că perfecțiunea constă tocmai în a fi imperfect în tot ce ești și tot ce faci, cu costuri minime și fericire maximă. Până la urmă, cred ca evoluția e cea mai frumoasa dovadă de perfecțiune și evoluția cere timp și sacrificii, praf ascuns sub vaza de la maică-ta, colțuri neșlefuite în care iți vei agăța mereu ciorapii și cadouri împachetate inestetic dar pline cu bucurie, îmbibate de atâta suflet frumos și dorințe reale. Nimic mai perfect ca un om ce încearcă să fie cea mai bună variantă a lui, asumându-și defectele cu un curaj demn de cele mai frumoase cărți de aventuri.