Tot aşteaptă de ceva vreme să înţeleagă ce i-a fost dat să trăiască în ultimii ani şi de ce a tot pierdut în repetate rânduri, pentru câte nopţi de acum înainte va trebui să-şi reprime dorinţa de a goni spre ea şi lângă cine se va trezi mâine, doar pentru a avea de unde pleca. Îşi va aprinde o ţigară şi se va pierde în mulţime, rătăcind la volanul maşinii lui pe străzi care nu duc nicăieri. Nici nu vrea să-şi imagineze că tot ce şi-a dorit mai mult şi tot ce-a iubit mai frumos a fost doar treaptă dureros de abruptă, spre nivele pe care nu le-a atins încă. Clişeele tuturor îl plictisesc şi îl enervează până la 180 km/h, acolo unde luminile oraşului se văd atât de departe, de parcă s-ar mai fi născut un cer pentru el, în urma lui. Apoi se opreşte o clipă în negura nopţii, undeva în mijlocul propriului univers, pentru a respira. Şi aproape că îl doare aerul pe care îl respiră. A tot alergat în gând după imagini fericite cu ei, până ce a obosit.
Dacă va şti să-i privească mai puţin superficial decât o face de la o vreme, în ochii altora va găsi poveşti la fel de camilpetresciene ca şi a lui. E plină lumea de ‘alegeri greşite care te aduc, în cele din urmă, în locul potrivit’. Doar că noi suntem cei care nu ştim să mai avem răbdare cu noi.Cu timpul.