"M-a cuprins melancolia gândindu-mă la viitor, aşa că m-am apucat să fac dulceaţă de portocale. Este uimitor cum te înveseleşti când rupi feliile de portocale sau freci podeaua." David Herbert Lawrence
Limite de ochi
Limite de ochi

Limite de ochi

Aproape că-i invidiez pentru disponibilitatea lor de deplasare în jurul lumii şi mixul de linişte şi bucurie, citit pe faţa lor cu două ore înainte să le decoleze avionul spre casă. Atunci când, pe lângă dorul de motanul ce-i aşteaptă în bucătărie,  îi atinge şi o uşoară adiere de mulţumire. Că s-a petrecut, că au reuşit să transmită, că au reuşit să înveţe, că au reuşit să cunoască. În locul lor mi-aş face blog şi-aş povesti  🙂 Corporatiştii le zic traineri.

Cred că avem noi o mentalitate şi un comportament greşit fundamentate de nu-ştiu-ce şcoli sau rădăcini invizibile dar puternice, asezonate cu comoditatea scaunelor proprii, de la birou sau de acasă. Noi avem problema discursurilor în public, a prezentărilor susţinute fie şi de materiale concrete ce nu solicită 2700 de neuroni, noi nu am sacrifica niciun moment de confort dacă nu e imperios necesar şi tot noi am prefera să se petreacă totul cu minim de efort şi implicare, dacă tot nu putem scăpa. Ne lipseşte iniţiativa, pentru că de multe ori ne lipseşte curajul de a înfrunta diversitatea: oameni noi, locuri noi, probleme noi, întrebări la care să nu ştim a răspunde. Când tocmai asta-i frumuseţea evoluţiei…să descoperi că mai ai de învăţat o grămadă şi că nu ţi-ai atins limitele în niciun domeniu, sub niciun aspect. Şcoala noastră ne-a scos oameni descurcăreţi (numai noi ştim cât de greu a fost să ne descurcăm pe coridoarele şi prin tainele ei 🙂 ) dar nu ne-a învăţat şi să predăm asta mai departe, privind oamenii în ochi, atunci când toţi ochii sunt aţintiţi doar spre noi.

Preferăm stilul clasic, când putem avea interactiv. Preferăm limite călduţe, când am putea avea nemărginit.

 

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.