Impresii

Căci  e plin de impresii, Doamne, peste tot şi în fiecare zi.

Pe vremea când îmi făceam practica de viitor om de marketing (naivitate absolută, ca la 20 de ani 🙂 ) în cadrul celui mai frumos mall din sud-estul Europei ( da, mi-au spălat creierul cu un strop de celebritate) mergeam pe jos în fiecare dimineaţă 40 de minute, petreceam 8 ore la birou chiar şi când mă trimiteau acasă după 4, hrănindu-mă cu fornetti şi cafele… şi în principiu mă băgam în seamă mult.  Dar să nu vorbesc la singular, căci eram 3 stagiare la număr, deci ne băgam în seamă. Alergam în grup organizat din stânga în dreapta, făceam absolut tot ce ni se cerea cu falsa impresie a unei puteri absolute şi, după o zi de obedienţă infantilă şi neproductivă în care nu apucam să stăm prea mult pe scaune (căci nu dădea bine pentru nişte viitoare speranţe ale marketingului românesc (LOL, HAHA, OMG etc.), aveam şi recital în oraş. Vorba vine, doar nu cânta nimeni, din fericire. Dar nici nu ne uitam la ceas să ne panicăm că a doua zi urma să ne trezim devreme. NU NE PĂSA ABSOLUT DELOC. Ne simţeam cât de cât importante şi când picam într-un con de umbră ce ar fi putut afecta imaginea celebrului IM, cineva sărea cu o idee de marketing, numai bună să ne crească inimile. Aşa am ajuns vocile de la radioul intern, deşi constat azi că nimeni nu are habar că pe fundal,  la mall, se aud nişte voci. Sau că se aude ceva, orice. Aş putea să jur că nu există reclame audio dacă n-aş avea un trecut haios cu ele. Dar atunci, chinuindu-ne ciocănelul şi scăriţa internă, le auzeam peste tot, le ştiam pe dinafară şi mergeam astfel mândre pe coridoare. Ne lipsea o pancartă pe care să scrie: Noi am compus textul şi eram marketeriţe de succes, fără drept de apel pentru ignoraţi.

Dar, asta a fost acum multe sute de ani când aveam tot dreptul, în imaturitatea specifică studentului din Vest, să visăm cu ochii deschişi şi să pretindem că suntem ceea ce visau toţi colegii generaţiei noastre. Cu timpul, am văzut şi realitatea şi am râs mult de perioada aceea frumoasă.

Acum, văd toate lucrurile altfel şi în mod sigur alta este implicarea şi felul în care gestionez un job (chiar şi dacă ar fi pe durată scurtă şi cu răspunderi foarte limitate, n-ar conta). Reuşesc, zic eu, să nu afişez o atitudine nesusţinută de acţiuni pe măsură, pentru care să mă simt, dacă nu mândră, măcar fericită că le-am întreprins şi că am învăţat puţin. Încă puţin. Simţul ăsta vine cu vârsta, cu mediul, cu experienţa, cu maturizarea, habar n-am… E simţul integrităţii personale într-un domeniu în care ai ales să construieşti ceva şi al gestionării unor decizii şi responsabilităţi cu naturaleţe, corectitudine, bun simţ şi mai ales fără false impresii.

Căci  e plin de impresii, Doamne, peste tot şi în fiecare zi. Şi multe poartă fuste.