Întoarcerea

După nu atât de multe zile, deşi suficiente, te intorci acasă când soarele tocmai răsare deasupra oraşului. Oricât de obosit ai fi, deschizi larg ochii spre portocaliul ameţitor al unei duminici atât de tăcute cum n-ai ştiut că poate fi o zi din viaţa ta. În fond, nu în fiecare duminică priveşti oraşul de la 6 dimineaţa cu poftă de cafea şi croissante proaspete. Pe cine să suni la ora asta să-i zici “hai, imbracă-te, că am o poftă nebună de cafea băută pe stradă, la răsărit” ? :)))

Arunc bagajele in taxi. Şoferii ăştia au un chef nebun de vorbă la prima oră, când intră în tură 🙂 Curiozitatea il impinge să intrebe “Şi de unde…”.
“Ah, frumos, zice el. Dar parcă tot mai bine e acasă, aşa-i? Căci ia uitaţi-vă pe geam, avem oraş foarte frumos, domniţă (asta cu domniţă e ad-literam”.

Am vrut să-i răspund, dar era prea mult ce aveam de zis şi nu era ora potrivită. În plus, n-ar fi înţeles că ăsta nu-i oraşul meu, indiferent de câţi ani mă găzduieşte. E doar locul unde toate se întâmplă să existe, în acest moment şi nu ştiu pentru cât timp. Pentru că oriunde merg, las o parte din mine şi iau o parte cu mine. Aşa că, întreagă nu voi fi niciodată într-un singur loc, indiferent ce zic astrele 🙂 Totul se reduce la a găsi frecvenţele potrivite, nu-i aşa D.? 😉 Şi niciodată să nu spui niciodată.