După o săptămână ameţitoare în care am învăţat că nu le poţi face pe toate (dar ies şi lucruri bune atunci când încerci 🙂 ), realizez că a avea totul sub control nu exclude verbul ” a delega”. Problema controlului e fie moştenire de familie, fie egoism, fie ambiţie personală, habar n-am. Dar cert e că e o problemă care poate fi menţionată la interviurile de angajare, atunci când te pun ăştia să-ţi enumeri 3 defecte iar tu, perfectule, abia găseşti unul şi ăla e mai mult calitate 🙂
Şi după 2 săptămâni în care nu am stat singură nici măcar o clipă, realizez ce bine e să taci, nu-ţi sune telefonul, să nu se umple Inbox-ul şi să nu vrea nimeni nimic de la tine sau tu de la ei.
Pentru cei deprimaţi că se termină vara aflaţi că ea continuă atâta timp voi o vreţi pe-aproape, căci mai departe de evident, nu e aşa greu de ajuns. Însă durează cel mult până-n Crăciun, desigur, căci atunci nu ne mai putem preface că totul e bine, decât dacă chiar e 🙂 Scuzaţi cacofonia intenţionată.
Acestea fiind spuse, mă duc să-mi fac unghiile galbene din nou şi să văd cât e ceasul, căci odihna asta mă oboseşte şi ar fi cazul să mă las sedusă puţin de aglomeraţie .