"M-a cuprins melancolia gândindu-mă la viitor, aşa că m-am apucat să fac dulceaţă de portocale. Este uimitor cum te înveseleşti când rupi feliile de portocale sau freci podeaua." David Herbert Lawrence
Trei
Trei

Trei

.. e de obicei cifra care spune ca trebuie să te opreşti din a-ţi încerca norocul. Pentru că se spune că dacă ţi-a mers de 2 ori, a treia oară sigur dai greş, pentru că dacă ai petrecut 3 zile şi 3 nopţi, ca-n basme, e cazul să dormi pentru binele ficatului şi vecinilor tăi, pentru că nici ouăle marcate cu cifra 3 nu mai pot fi comercializate incepand de anul acesta…Pentru că, de la 3 în sus, oamenii se pierd unii pe alţii, în favoarea celuilalt.

Toate poveştile interesante ale omenirii au în prim plan 3 personaje, toate intrigile istoriei s-au născut când a apărut un al doilea eu sau o a doua ea, toate poveştile au captivat audienţa atunci când fericirea s-a împărţit prosteşte la 3, neajungând nimănui ce mai rămăsese din ea.

Cred că nu ne-am născut unii pentru alţii aşa cum cred că în lume există cel puţin alte 3 (dacă tot vorbim despre cifre) persoane care ar putea scrie o poveste alături de noi până la apusul soarelui în Univers. Doar că nu avem atâtea vieţi pentru a putea trăi peste tot. Plimbându-ne viaţa în jurul lumii am descoperi, cred, că nimic nu e pentru totdeauna şi nimeni nu e tot. Mai ales dacă, întorcându-ne acolo unde credeam că suntem totul, am găsi pe altcineva călcând urmele paşilor noştri, evident, nu cu aceeaşi graţie 🙂

Locurile goale se umplu fizic repede, dar rămân tot goale. Dar sufletele sunt mai greu de înşelat, M., pentru că ele ţin minte tot. Şi folosesc mai departe tot ce-au învăţat de la tine. Ăsta e avantajul tău, atunci când 3 bate la uşă. Că tu ai fost acolo înainte si poţi pleca primul, fără să te uiţi în spate. După tine însă, se va uita cineva mereu, chiar dacă nu te va mai găsi niciodată.

3 Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.