Ma ameteste parfumul asta de culori elie saab-iene si abia ma abtin sa nu trantesc usile si sa ies afara sa ma tolanesc ca o pisica la soare. De cand a venit primavara, am tendinta asta in fiecare zi.
Lasand in urma cladirea de birouri mai devreme azi decat de obicei, am avut timp si noroc sa observ verdele din jur. Cred ca la nivel psihic, activeaza ceva. O bucurie. O forta interioara care te ajuta sa-ti pese mai putin de lucrurile care te apasa sau care te enerveaza, gen duduile din compartimentul trenului, care se amuza teribil pe tema ‘barbatii e porci’. Si cat ma abtin in zen-ul oferit de peisaj sa le zic parerea mea despre ‘ce proaste e si femeile uneori’! Cred ca si domnul de langa mine gandeste acum la fel… Pe modelul Oanei Zavoranu, fac pace cu mine, las gandurile negre pe unde trece trenul si ies triumfatoare de pe scena, cu ochii intr-o carte care ma atrage clar mai putin decat tinutele din revista Elle, savurata inca din gara. Sunt sigura insa ca pana la destinatie ma prinde si Madame Bovary.
Na’, ca au tacut si marmotele. Si inca n-am dat ‘publish’ la postare 😉