Mă oboseşte şi-mi place în acelaşi timp schimbul permanent de case, mirosuri, oameni, cuvinte. Nu sunt toate ale mele, dar îmi dau senzaţia de a fi şi mă încarcă mereu cu poveşti. Respir greu în primele ore ale schimbării, căci am nevoie să privesc şi să ating o vreme tot ce-am lăsat banal înainte de a pleca şi găsesc extraordinar la întoarcere. Tranziţia în sine nu e grea. Sunt momentele dinainte care par nesfârşite, atunci când începi să numeri invers.
Avem de unde pleca şi încotro să ne îndreptăm. Şi la oricare din capetele drumului ne aşteaptă oameni dragi şi o parte din viaţă. Asta înseamnă că am făcut ceva alegeri bune până acum, nu? 🙂 Geografia e tot un joc de noroc.