"M-a cuprins melancolia gândindu-mă la viitor, aşa că m-am apucat să fac dulceaţă de portocale. Este uimitor cum te înveseleşti când rupi feliile de portocale sau freci podeaua." David Herbert Lawrence
Prietenii nepublicate
Prietenii nepublicate

Prietenii nepublicate

Ieri scrisesem despre prietenii, dar, cum relatiile mele cu server-ul sunt dintre cele mai complicate, a trebuit sa salvez totul intr-un draft pentru a continua sa lucrez de acasa, unde laptop-ul mi-e prieten, nu dusman.

La mine acasa, pe al meu birou si sub a mea lampa, ca-n filmele mute, soarta s-a intalnit cu destinul la o apa plata si mi-au decis viitorul…Cumva, draft-ul a disparut. Ca prin magie. Puf!

Mi-e o ciuda de mor ca nu-mi mai gasesc azi cuvintele de ieri, scrise in viteza, cu cea mai mare usurinta, caci uneori totul este lipsit de efort. Uneori, pur si simplu nu apuci sa dai “Publish”.[ Moment de reculegere in amintirea creionului si hartiei. Amin.]

Ideea era ca tot weekendul asta a fost despre prietenii. Si asa s-a continuat si luni, de la primele ore ale diminetii.

Am vorbit mult despre oamenii care ne tin la suprafata chiar si atunci cand ni se pare ca putem pluti si singuri.

Despre cei alaturi de care am crescut si de care nu ne putem desprinde, chiar daca azi nu ne mai leaga prezentul asa cum ne-am dori. Ne leaga respectul si momentele cand ne scriam biletele in loc de sms-uri. Iar astea nu se uita nici pe poteci cu flori dintr-un viitor indepartat, cand tu vei fi a treia generatie. In urma.

Am vorbit despre prieteniile adunate pe drum, de ceva ani incoace, in pragul unor circumstante potrivite, atunci cand gesturile au inceput sa genereze sentimente si de atunci incoace, sentimentele gesturi.

Ne-am amintit de o strada cu multi tei si multe case cuminti. Dar si de garsoniere unde povestile se sfarseau spre dimineata. Cea mai frumoasa liniste e la ora 5 am, stiati?

Mi-am amintit pe rand, cu fiecare, momente din etape diferite, gandiri diferite, de la cu totul alte inaltimi si numere la pantof. In ordine crescatoare.

Apoi am stat si m-am gandit luni dimineata, ascultand-o pe C…. Intr-adevar, nu e totul despre a te povesti, ca o carte, cu sentimente si trairi, cu itinerarii si planuri ascunse de viitor. Uneori, gandurile le putem pastra doar pentru noi, fara a trece drept “mai putin prieteni”. Uneori nu-i nevoie nici de intrebari, nici de raspunsuri. In fond, suntem indivizi, nu grupuri. Si ne poate lega tacerea, la fel de mult cum ne leaga si cancan-ul viral, personal sau luat cu imprumut din propria casa. Daca dupa 2 ani de tacere, poti relua totul ca dupa 2 ore de absenta, esti acolo unde trebuie si cu cine trebuie.

Nu stiu sa definesc prieteniile astea. Si nici sa le impart pe categorii.  Stiu doar ca se cern usor si cam pana la cei 85 de ani ai mei, am terminat treaba. I se spune selectie naturala, cu putin ajutor uman. E aici cine trebuie sa fie, fara dubii. Stiu pe cine sa chem la masa, la film, la Severin sau la Paris si stiu cine ma va chema. Nu am cum sa mai fiu surprinsa negativ decat de cei ce vor mai aparea pe parcurs. Certitudinea asta e un sentiment al dracului de arogant.

Cu arogantele astea, ma intorc la lucru si dau save& publish pana nu izbucneste un razboi cibernetic pe aici 🙂

Va doresc aceeasi siguranta, constanta in timp si spatiu.

A.

3 Comments

  1. K

    “Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
    Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău.
    Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine. Mă voi ruga pentru tine Tatălui Ceresc.
    Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.
    Bucuriile ,victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele.
    Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.
    Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă.
    Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.
    Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale, dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
    Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul.
    Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tău…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
    Nu pot să-ţi spun cine eşti dar pot să-ți spun Cine-i modelul demn de urmat în viață.
    Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
    In aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele.
    Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
    Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
    Pretind aşa de puţin…
    să fiu primul, al doilea sau al treilea din lista ta..
    Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten.
    Îţi mulţumesc că exişti!”

    Poem pentru prieteni- Jorge Luis Borges

Leave a Reply to Petre Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.