Căci dacă n-ar ploua să spele Pământul, ce praf înecăcios ar fi…
Când trecem pe lângă lângă suflete în mişcare am putea reduce puţin din viteza concluziilor, măcar din teama de a nu le stropi cu apă rece atunci când ele fug să scape de ploaie.
Cu oamenii trebuie să ai mereu răbdare. Nu ştii niciodată cum a fost vremea acolo de unde vin ei.
Şi dacă n-ar ploua să spele şi cerul, ce nori negri ne-ar veghea…
Rămân mereu fascinată de peisaje, lumini, culori. Dar mai mult ca oamenii nu mă va putea impresiona nimic niciodată.
Din pacate, eu mi-am pierdut rabdarea. Poate, pentru ca am avut prea multa si s-a irosit, fara ca, la randul meu, s-o simt din partea celorlalti. Cei care merita rabdare sunt atat de putini, incat, acum prefer sa-mi cer scuze celor fata de care gresesc, decat sa mai acord “the benefit of the doubt”. Si, din pacate, nici scuze n-am cerut prea des.
daca mai ai rabdare cu tine, tot e suficient. mie nu-mi place sa recunosc cand gresesc in privinta oamenilor, de aceea poate prefer sa le acord “the benefit of doubt” cum spui tu. cu toate retinerile din lume, caci nu-i usor 🙂