"M-a cuprins melancolia gândindu-mă la viitor, aşa că m-am apucat să fac dulceaţă de portocale. Este uimitor cum te înveseleşti când rupi feliile de portocale sau freci podeaua." David Herbert Lawrence
Oameni de acasă
Oameni de acasă

Oameni de acasă

I-ai întâlnit în fiecare zi de când erai copil şi până ai crescut în ochii tăi şi ai lor: acei oameni care trec prin viaţa noastră doar pentru a ne învăţa mai multe despre noi, despre ce putem face, despre cum putem face, despre ce fel de decizii trebuie să luăm în viaţă, fără însă a alege ei pentru noi. Oameni care ne văd crescând, care ne ajută să creştem, de care fugim la un moment dat şi spre care ajungem să fugim în cele din urmă. Oameni pe care nu am vrea să-i dezamăgim niciodată, pentru că au avut încredere în noi de la început. Iar dacă n-au avut-o, au sădit-o. Iar şansele astea nu le mai primeşti aşa uşor când vârsta nu te mai ajută să fii sau să pari nevinovat.

Am cunoscut nişte Personaje fantastice în anii dinaintea plecării de acasă. În fiecare etapă a vieţii şi în fiecare etapă de şcoală am avut norocul să dau peste Oameni pe care i-am visat cu dor chiar şi la mulţi ani după ce nu-i mai văzusem deloc. Nu m-au învăţat carte cât m-au învăţat să respect şi să mă respect. Cu o răbdare de fier şi cu o minte sclipitoare, s-au aşezat în faţa mea şi mi-au vorbit, pe rând, despre adverbe de întărire, despre bildungsromane, despre rădăcini de polinoame sau despre forţa centrifugă. Iar eu am înţeles ce mult contează să ştii şi să faci ce-ţi place în viaţă, explicându-le alegerile tale şi altora, care vor avea mai târziu de ales.

Pe unii i-am pierdut prea repede, de alţii nu mai ştiu nimic, iar despre ceilalţi aud lucruri frumoase, pentru că întreb mereu de ei. Îmi place să-i ştiu acolo aşa cum i-am lăsat şi am satisfacţia fratelui mai mare atotştiutor atunci când generaţiile succesoare îmi povestesc despre Ei. Pentru că eu îi ştiu de mult şi am împrumutat puţin de la fiecare, cât să fiu un Eu independent dar cât să nu uit niciodată cum m-am format şi ce lecţii mi-au dat în afara manualelor colorate.

Bucuria mea a fost de multe ori bucuria lor. Iar asta doar la părinţi mai poţi întâlni.

Eu, lor, le doresc să primească măcar jumătate din cât au putut dărui. Şi să ne ierte că n-am ştiut să le zicem astfel de vorbe la momentul potrivit.

2 Comments

  1. “când vârsta nu te mai ajută să fii sau să pari nevinovat” … cat de frumos suna si cat de deprimant e adevarul asta 🙂
    Ma regasesc foarte mult in postarea ta, ca in majoritatea, de altfel.

Leave a Reply to anca Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.