Emoţie de toamnă

Unghii verzi, un etern tablou galben şi apa mea preferată cu gust de măr, ruj portocaliu şi ochelari mari de soare ce-ţi ascund (în contrast) ochii mici de dimineaţă, cover-uri geniale după melodii uitate pe care sigur le am pe casete, într-o cutie unde încă miroase a 14 ani şi-un pic… Sunt evergreen-uri pentru că mereu le cântă altcineva, cu altă personalitate, altă voce, şi, deşi esenţa rămâne aceeaşi, notele te ating diferit. Redescoperi şi te redescoperi. Dacă aş putea scrie de la volan, aş face-o, pentru că nu mai pot reda acum sentimentul de azi, când ploua cu frunze şi eu mă rugam să prind roşu ca să mai pot sta o clipă să admir, de zici că toamnele trecute nici n-au existat.
Cred că aş putea trăi aşa la infinit dar sunt sigură că trebuie să fie mai complicat decât atât şi refuz să cred că m-aş bucura cu adevărat de astfel de zile dacă le-aş avea prea uşor, fără să visez la ele cu săptămânile. Aş vrea să nu se termine noiembrie.