Schimbându-mi locaţia geografică vreme de câteva zile, am schimbat şi proporţiile gândurilor, dorinţelor şi am supradimensionat timpul, eliminând somnul din ecuaţie. Căutând cu ochii pierduţi nişte blocuri verzi şi roşii, nu le-am mai găsit; şi nici ce ştiam nu mai e cum a fost. Cred că n-am ştiut de fapt niciodată ce să caut la oraşul ăsta pe care l-am văzut de atâtea ori şi parcă acum a fost pentru prima dată. De dimineaţa până dimineaţa, am fost a lui. L-am lăsat să mă agite, să-mi fure somnul, să-mi arate oameni dragi şi să mă seducă pe străduţe înguste şi cochete. I-am permis să-mi fure orice amintire a unei zile anterioare sosirii mele acolo şi să-mi dea soare atunci când se anunţa ploaie. Iar el mi-a făcut onoarea să mă danseze până la răsărit, când, o casă plină de suflete călătoare se înghesuia în aşternuturi calde, lăsând gândurile să viseze ele ce vor până la cafeaua de dimineaţă.
S-au potrivit toate într-un fel neaşteptat. Bucureştii noi aşteaptă tot ce n-au ştiut cei vechi să ceară.
Sa stii ca te citesc, chiar daca, de cele mai multe ori, nu-mi vine in minte nimic inteligent de spus 🙂 Esti o creatoare de stari potrivite sufletului meu, iar pentru asta revin mereu.
Sa stii ca zilele trecute am vrut sa-ti scriu fix acelasi lucru 🙂 Multumesc.