Iar am fugit de-acasă

A sunat alarma la 5.50 a.m. şi intr-o oră eram deja în gară, cu o cafea fierbinte în mână, luând loc pe voluminosul meu bagaj în timp ce-mi scoteam cu grijă cartea pe care n-o terminasem de citit, special pentru a o savura în aceste momente. Am speriat toţi ţiganii care se apropiau sa-mi ceară bani, ţigări, cafea sau ce naiba or fi poftit la ora aia nesimţită. O carte îi sperie mereu. Pari inabordabilă.

Bucureşti, ziua 1, şoseaua Ştefan cel Mare, ora 17.00 …:) Vorba băieţilor de la Stand Up: ca să fie trafic, trebuie să se şi deplaseze nişte maşini. Nu e trafic deloc. Se stă. Nu ştiu de ce naiba se tot plâng şi oamenii ăştia. Noroc cu Hamilton, şoferul nostru de servici din ziua aia, care a învăţat că liniile de tramvai fac parte tot din infrastructură şi a decis să le folosim, pentru a nu pierde totuşi masa rezervată la 23.30 în Centrul Vechi. Bebeluşele voiau dans iar dorinţa lor…poruncă era.

Bucureşti, ziua 2, parcul Herestrău. Nu ştiu cum de ne-a scăpat până acum Hard Rock Cafe-ul ăsta, dar n-o să se mai repete. Nota 10, pe care rar o dau, că-s a dracu’ şi pretenţioasă. Şi chiar dacă iepuraşul din cafea semăna cu un fluture, pe cuvânt că am apreciat povestea apei, spusă înainte de a-mi fi turnată în pahar. Ştiţi că mie-mi plac poveştile şi mai mult decât atât, apreciez intenţiile şi oamenii care zâmbesc când îţi fac un serviciu. O banalitate normală, aţi spune, dar rar întâlnită.

Ora 23.00, Club 99, 44 grade Celsius, vreo alte 7 în bere şi 3 băieţi pe o scenă. Dacă poţi să-ţi termini berea în timp ce băieţii prestează stand up comedy, înseamnă că se putea şi mai bine. Eu îi apreciez totuşi pe copiii ăştia că au curaj să urce acolo, în lumina reflectoarelor, să vorbească numai ei câte juma’ de oră, să facă mişto de tine şi totuşi, să te facă să-i aplauzi cu rimelul curgând de la atâtea lacrimi. De râs. Într-o epocă a degradării umorului, unii reuşesc să nu cadă în derizoriu. Cu toate astea, nu ştiu de ce românul leşină de râs la auzul numelor diferitelor organe, care stau la baza celor mai frecvente înjurături. Nu dăm exemple, că mă citeşte şi copilu’ lu’ vecina de la 3. Nu râdeţi, mă, de organe. C-or să râdă şi ele de voi într-o zi 🙂

Bucureşti, ziua 3. Tocmai am învăţat un traseu şi încerc să memorez un al doilea. E un mister pentru mine cum se descurcau oamenii înainte fără GPS. Până scoteau harta, o despachetau, ocupa tot bordul, până găseau reperele…N-ai cum să nu fii recunoscător că eşti contemporan cu nebunii ăştia geniali şi gadget-urile lor.

Abia pe drumul de întoarcere îmi amintesc că sunt obosită, că s-a terminat şi weekend-ul ăsta, că iar a fugit timpul cu noi în gură. Mă uit în oglindă. Mă mai uit o dată. A treia oară realizez că a mai apărut un rid. De expresie, desigur, că doar n-o fi de bătrâneţe :))) Sunt doar prea expresivă şi râd prea mult, căci fericirea şi lucrurile mărunte chiar merg de mână pe Calea Victoriei 😉

Teatru, operă şi balet, data viitoare 😀

Please follow and like us:

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply