Ziua 7.

E o linişte asurzitoare duminica în oraş… nicio şansă să nu-ţi auzi gândurile ce stau să-ţi iese din minte. Am plecat la o plimbare pe jos, în căutarea ultimelor raze de vară (de fapt uitasem cheile de la maşină şi deşi nu sunt superstiţioasă, n-am vrut să mă întorc din drum… :D). Mereu acord puţin timp şi străduţelor ce se abat de la marile bulevarde, în speranţa unei scurtături dar şi în căutare de alte ‘imagini’… Şi de multe ori mă încurc în ele, tot cu ochii după căsuţe, flori (ştiţi cum se văd petalele florilor sub roua dimineţii?! cu ce naturaleţe se întind ele la soare :)), oameni care-şi udă liniştiţi gazonul, măsuţe de cafea aşezate discret într-un colţ al grădinii sau copii care se joacă în iarbă la umbra vreunui cireş bătrân… Mă fascinează imaginile. Şi mă liniştesc. Poate unde-mi amintesc de trecut. Sau mă anunţă că “va mai urma” 😉

În ziua a 7-a, toată lumea a stat. Şi s-a uitat fie în urmă, fie înainte.