Şi dacă mă îmbrac lejer dar suficient de chic (!) cât să mă simt mai frumoasă azi ca ieri, dacă îmi beau cafeaua cu puţin lapte şi dulce ca ceaiul (cum spune mama) în timp ce citesc online (cu tot respectul pentru publicaţiile tipărite, dar suntem “eco”, da?) cu ce se mai ocupă planeta azi, în timp ce eu muncesc, dacă el mă sună să-mi spună “Bună dimineaţa!”…hmm…cred că o să fie totuşi o zi reuşită. O să fac faţă şi nervilor cauzaţi de insistenţa ambasadelor de a nu-mi răspunde la mailuri (pe bune acum, ăştia dacă nu ajută, ce fac?), o să-mi păstrez tonul amabil şi la al 100-lea telefon care mă întrerupe dintr-o urgenţă şi mă trimite în alta (!), o să rezolv tot. Şi dacă nu reuşesc, e şi luni o zi 🙂 Nu mai ignor niciun prieten, nu mai zic “pas” la nicio ieşire târzie, nu mai las praful să se aşeze pe cărţile mele noi, nici pe dvd-urile “de colecţie”. Şi scot de la naftalină lista aia cu ” vreau şi trebuie să fac anul ăsta”. Sigur am aruncat-o într-un sertar…
Voi cum vă împăcaţi cu toate? Şi când vă faceţi curat în sertare? 🙂