Mi-a fost și încă îmi mai e urât de distanțe și timpi morți. Mi-era teamă că oamenii te uită, se îndepărtează și sufletește, nu numai în km, că nu mai știi ce să spui, cum să spui, de unde reiei și unde vrei sau poți să ajungi cu ei. Ochii, gura și mintea… se mai pot sincroniza ele cum o făceau acum ceva vreme, când normalitatea era ceea ce acum e un moment special, într-o lună, o dată la câteva luni? Complicate drumuri.
Mi se confirmă uneori niște teorii, alteori mă dezamăgește puțin faptul că unii nu încearcă, dar își doresc minuni. Și mie-mi plac minunile, dar le fac să se întâmple, atunci când nu am scuze lumești. Zilele, nopțile, orele și viața nu trec, ci se construiesc din momente deosebite. E scurt timpul pentru cei care trăiesc din dorințe și se hrănesc cu sentimente, dar refuz să mă las condusă de o variabilă, când ni s-a dat puterea de a construi ce vrem noi în Universul acesta.
Seri de iunie, început de vară și oameni vechi în locuri noi. Când crezi că nimic n-o să mai fie cum era, încearcă să formezi un număr de telefon și s-ar putea ca celălalt telefon să sune chiar în spatele tău. Pentru că tot binele se-ntoarce.