…sau despre cum am învățat vara cu ochii închiși.
Când am intrat în casă, masa era plină de flori de tei împrăștiate pe un ziar care anunța, cu litere roșii, scorul România-Anglia la Campionatul Mondial de Fotbal. Am adormit pe un fotoliu iar când m-am trezit, era vară. Prima zi de vară curată, prima zi de vacanță.Și parcă nu-mi venea să deschid ochii, ca să nu rup vraja.
Sub geamul meu Cineva uda crinii și mii de curcubee se ridicau deasupra grădinii noastre. Am fugit afară desculță și de atunci am tot umblat pământul cu tălpile goale și ochii închiși. Senzațiile n-au nevoie de imagini ca să te răscolească în fiecare vară din restul vieții tale, atunci când teii vor alinta anotimpul iar crinii se vor scutura pe fața de masă, spre deliciul copiilor care cerșesc o gură de cafea de la bunica din ceașcă…
În casă a mirosit a tei până târziu, spre toamnă. Sau așa mi-am dorit eu sa fie…căci tragi cu sufletul de lucrurile mărunte care te fac fericit. Uneori nu mai există nici fărâmă din ele, dar tu le simți la nesfârșit, le imaginezi până la epuizare.