Și mâna greblă se făcu…

La adăpost de ploaia măruntă și enervantă, seara începe cu o mică încălzire de Texas pe smartphone, neaparat cu “sound on”, ca sa auzim fâșâitul cărților și sunetul jetoanelor în mod stereo-enervant, cel mai probabil pentru distrugerea psihică a dușmanilor-foști-prieteni, căci în seara asta jucăm pe bani și pe orgolii fericite: 2 bucăți la 10 lei. Doi metri mai la dreapta, bucătarii șefi iau lecții de pe youtube despre cum ar trebui să arate o bombă culinară (we love it when men cook) în timp ce fetele sunt de-a dreptul fascinate de un castron cu mascarpone ce se ambiționează să le dea cura peste cap. Și-și mai spală un măr și mai beau o gură de apă și mai oftează un pic, de se foiește și tiramisu în frigider, nerăbdător să le satisfacă.

Și cum pe ușă intră și supriza serii, fiul rispitor al lui Armani ajuns la maturitate, iată cum casa răsună de urale și emoția îi copleșește pe toți, berea deschide singură ușa la frigider și i se așează în față umilă dar fericită, în timp ce afară ploaia tocmai ce s-a oprit. Nu mai are voie 2 zile și ea știe asta…

Eu mor de nerăbdare să pierd niște bani din averea mea inestimabilă, așa că dăm drumul la joc după câteva lecții scurte de la acești grei ai Texas-ului care îndrăznesc să râdă auzind întrebarea mea cea drăgălasă referitoare la probabilitatea realizării unei chinte royale. Ei nu înțeleg că eu sunt o visătoare incurabilă pentru care miza jocului este imposibilul, chiar de-ar fi să risc tot, de dragul suspansului și al sentimentului acela de “tot sau nimic”. Iar eu nu înțeleg că stilul meu proaspăt inventat duce la terminarea unei seri de poker in 10 minute. Poate visul unei seri dansante mă motivează să joc haotic, poate destinul vrea să fiu alături de C., căci va pierde mult în seara asta, începând cu speranța. Iar lacrimile sale interioare vor fi șterse doar de ideea că eu voi scrie pe blog despre asta. Și nu e de la bere, căci iși va aminti și a doua zi că n-am scris nimic și mă va certa. Mi-a dat idei de titlu, mi-a explicat sentimentele sale, trăirile umbrite de tristețea unui rebuy pentru nimic…Nici măcar o mână… La mine a fost clar sabotajul…dar cu Calu’ ce-ați avut?!

Și când mă gandesc că dacă eram mai cerebrală acum eram fugită în lume cu banii ăia…dar nu poți domne’…jocul ăsta e adrenalină sau nimic, nu-i așa C.? De ce să prelungim agonia când noi suntem oamenii momentului 🙂 Data viitoare îi facem praf…Se realiniază planetele în zodia noastră și va fi spectacol!