Tac atunci când nu-mi recunosc gândurile a fi ale mele.
Tac atunci când n-aş putea cuprinde sentimentul in cuvinte.
Tac pentru că încă îmi mai rătăcesc multe copilării prin minte şi mi-e frică să le recunosc.
Tac de fiecare dată când ai ceva de spus şi-ţi place să te ascult.
Tac atunci când n-am decât concluzii pe care explicaţiile rostite cu voce tare mi le-ar zdruncina.
Tac pentru a auzi mai bine ce vor toţi să spună.
Tac de multe ori pentru a nu irosi cuvinte cu oameni nedemni de ele.
Taci şi tu pentru o clipă, să mă asculţi cum te ascult. Iar mai departe cărţile noastre se vor scrie singure şi nu va mai fi linişte niciodată, pentru că vor fi prea multe de spus mereu. Pentru că dacă ne putem înţelege în tăcere, în cuvinte ne vom iubi.
“Avem mii de minute gratuite ca sa nu ne spunem nimic”. (D.P)