…mi-a dat cât să-mi ajungă pentru toată iarna. Cred că weekend-ul ăsta a fost planificat de Altcineva dinainte de a avea nevoie de el şi m-a nimerit foarte bine, chit că am avut dubii dacă să mă arunc de pe tocuri şi să-mi pun căciula după 20 de ani 🙂 Am rugat cu insistenţă paparazzi să nu publice pozele cu varianta mea “not so sexy”, fără acordul meu. Nici rujul nu te scoate în asemenea situaţii.
Mi-am dat seama, mai presus de toate, că am uitat cum se simte oxigenul. E teribil, de când îţi intră în plămâni şi pănă când încearcă să-ţi iese prin obrajii rumeni, ce ard sănătos.
Am trăit multe filme, de sus, din telescaun. De la scenarii apocaliptice până la documentare despre frumuseţile patriei. Şi încă vreo 3 filme de pe Pro cu unii pierduţi în munţi, cărora le degeraseră degetele…
Am auzit liniştea, aşa cum mi-am dorit. Nu ştiu ce mi-a spus, dar m-am întors plină de idei absolut “egoiste” şi un pic mai determinată să întorc lumea. Cu fundul în sus, dacă e nevoie. Depinde şi din ce poziţie priveşti, depinde unde te afli tu în raport cu mine.
Am cunoscut oameni frumoşi şi mi-era dor de asta. Am eu nişte filtre pe care nu prea mulţi reuşesc să le treacă cu bine şi nimic nu mă enervează mai tare decât o companie proastă.
Şi ca să închei apoteotic rezumatul unui weekend aparte….
Am împins şi câteva maşini. 🙂 Câtă forţă a ieşit din trupul ăsta firav, habar n-aveţi voi 😀 A fost azi la plecare un moment din ăla cum îmi place mie, de solidaritate între şoferi. Vaaai, astea sunt preferatele mele! Interacţiunile umane spontane, necesare pentru a satisface o nevoie urgentă a celui de lângă tine, sunt pentru mine dovada că nu s-a pierdut tot ce mai aveam bun în noi. Nu e lumea asta aşa rea cum se zice. Nu atâta timp cât încă mai suntem aici noi şi cei cărora le vom fi datori cu o lecţie-două despre cum să trăiască frumos.
