Cand scrii ceea ce gândești și ceea ce ți se întâmplă, totul pare real, mult mai real (daca-mi permiteti greșeala intenționata). Cuvintele rămân acolo, negru pe alb, viitor peste prezent, planuri peste amintiri. Si te izbesc toate gândurile tale și ale altora, forțându-te să accepți ca mâine va fi altfel. Cafeaua și diminețile vor mirosi altfel. Oamenii îți vor vorbi altfel și tu nu-i vei înțelege o bună perioadă de timp. După care te vei adapta, așa cum te adaptezi mereu consecințelor deciziilor tale.
Acum 3 luni am scris postarea asta neștiind ca urmează să se schimbe totul în scurt timp. Sau poate că știam. Sau poate că simțeam: “Undeva, cândva, zidul ăsta de protecție se va sparge. Dar, inevitabil, va fi bine.”
M-am luptat de când mă știu cu Racul din mine. E a doua oară când îl înving pe nenorocit și-l surprind atunci când credea că a reușit să mă potolească din a-mi umbla visurile prin lume 😀 Și e un sentiment al naibii de frumos.
Aveți grijă ce vă doriți 😉 E cel mai bun sfat pe care l-am auzit în ultima vreme.