Am plecat ca-n filme. Știti filmele alea americane în care ea își face într-o noapte bagajele, le pune în mașină și pleacă atunci când răsare soarele și orașul încă doarme, în urma ei rămânând un nor de praf? Ei bine, exceptand partea cu orașul adormit, căci erau orele pranzului, exact așa s-a simțit.
N-a fost una dintre cele mai grele decizii, căci deciziile le poți lua ușor într-un moment de euforie. Unii se căsătoresc în momente din astea, fac un copil sau strică tot ce-au construit pe baza de sentimente, de-a lungul vieții. Eu doar mă mut. Reversibil, aș zice. Asumarea, însă, a fost partea mai grea și consumatoare de resurse interne, la fel ca tot ce a urmat: împachetarea nocturnă, semnăturile de final, cadourile, florile, schimbul de adrese de e-mail, numere de telefon și alte informații de care m-am agățat ca să-mi fie mai ușor. Iulie era una din lunile mele preferate. Anul ăsta n-a mai existat iulie, ci doar o perioadă între iunie și august, în care n-am fost eu, dar m-am descurcat onorabil în rolul meu. Ceva de genul.
Între timp a venit toamna și m-am liniștit în gălăgia de aici. Decibelii unui oraș pe care mi l-am dorit din motive inexplicabile (și chiar nu-mi doresc să deschid tratatele lui Freud) îmi acoperă mie gândurile și îmi descoperă slăbiciunile de care vreau să scap, spre a face loc altora. Nimic nu se pierde, totul se transforma.
Așa că, după multă vreme, am la dispoziție o toamnă de care vreau să mă bucur fără să jelesc vara trecută și o tonă de articole pe care promit să le postez, căci într-o zi o să-mi doresc să citesc toate astea și să știu unde am greșit sau unde am făcut bine.
Dacă mă întrebi ce fac, zilele astea, o să-ți răspund că
n-am timp să n-am timp de mine și de tot ce iubesc să fac.
Să avem un Septembrie cu soare. Inclusiv pe cer 🙂
Sper sa-ti fi prins bine schimbarea. Sigur ai ajuns sa cunosti oameni noi si probleme noi.
E exact ce aveam nevoie 🙂 Alte probleme, alte solutii, alte viziuni. Mi-am adunat tot curajul din lume pentru asta.
Cam asta facem de obicei, schimbam unele probleme cu altele si speram sa fim fericiti. Mi-a placut sinceritatea ta in comment. Nu ma supar daca nu imi postezi comentariile.
Robert, oamenii poate ca sunt altii, dar comportamentul e cam tot ala. Oameni noi imi pare putin fortat. Numai ego-ul ne face sa credem ca suntem diferiti intre noi sau noi, altfel, speciali, etc.
Ca sa vorbim de o schimbare trebuia Anca sa schimbe si tara, cu una la distanta apreciabila. Dar cine stie, timp mai este.