Goya zicea că “somnul raţiunii naşte monştri”.
Azi, toleranţa naşte monştri şi nu lipsa ei, cum s-ar grăbi unii să spună. Din negare se trece la acceptare, apoi saturaţie, refuz şi în cele din urmă blocaj. Acolo unde nimic şi nimeni nu mai poate salva aparenţele sau cuvintele ce vor urma.
Aşa că de multe ori, verbul ” a înţelege” parcă nu-şi are rostul. Înţelegi doar dacă acţiunile şi oamenii lor te completează şi ţi se potrivesc fără să-ţi repeţi asta în gând pentru a o crede, altfel nu merită sacrificiul, efortul şi timpul tău. Tot ce nu te deranjează pe moment prin prisma unor sentimente/dorinţe/extravaganţe pe care nu le poţi controla, îţi va exploda în faţă mai târziu, ca un foc de artificii într-o zi de toamnă, cu tot cu riscul de a nu străluci sus pe cer, aşa cum ţi-ai imaginat că se va întâmpla.
Aş vrea să fim mai răi cu alţii pentru a fi automat mai buni cu noi. Nepermiţându-le, nu vor mai intra pe teritorii pe care nu le pot respecta sau aprecia.