Şeful tău e un tip de treabă?

Pentru că ajungem să ne petrecem mai mult de jumătate de zi la birou, avem tendinţa, nu dorinţa! de a transforma oamenii de acolo într-o familie mai mult sau mai puţin reuşită. Ei află primii veştile pe care le primim, căci nici bucuria, nici tristeţea, nu stau inchise mai mult de 8 ore în spatele chipului, fără să ne trădeze, printr-un telefon trântit sau, dimpotrivă, o atitudine exagerat de amabilă. Ei, ne place sau nu, ne văd mai mult decât prietenii, iubiţii, părinţii sau copiii noştri. Legăturile care se formează se transformă uneori, treptat, în prietenii. Alteori, nu depăşesc bariera şi se spulberă odată cu plecarea noastră spre alte provocări, pentru că dispar subiectele comune, legate strict de firma care ne plăteşte salariile, la timp sau nu.

Şefii dictatori de altădată s-au transformat în manageri şi se duc periodic la training-uri de leadership, managementul situaţiilor conflictuale sau comunicare în cadrul echipei. Lucru bun de altfel, nimic de obiectat. Şi astfel, nu mai ţipă nimeni la tine, ci eşti chemat în birou să te explici, să se detecteze problema, să se ia măsuri de ambele părţi pentru ca toată lumea să fie motivată şi mulţumită. Ce frumos, nu? Dar ştiţi, uneori, care e problema în acest peisaj idilic? Că unii manageri nu s-au născut pentru acest job şi niciun training din lume sau o a 5-a facultate nu-i vor transforma într-o persoană capabilă să ţină o echipă unită şi să aibă în acelaşi timp un business de succes. Epatând în această poziţie în care s-au trezit într-una din dimineţile vieţii lor, vor încerca să se transforme din manager în team-player. Vor ieşi cu echipa după program, vor organiza ieşiri în weekend, te vor chema la zilele de naştere, se vor simţi onoraţi să îţi fie naşi la primul tău născut şi se vor autointitula prietenii tăi. Pentru că asta au înţeles ei din training-ul de comunicare, sau?
Şi tu, ca un om învăţat, trecut sau nu prin perioada comunismului (măcar ai citit despre asta) vei considera că eşti un norocos. Şi nu vei putea să pleci la prima ofertă, oricât de tentantă, nici să-i dai un feedback negativ când vine perioada evaluărilor. Alţi prieteni te invidiază. Cât de mişto e la tine la muncă!

Am zis că managerul a înţeles prost ce implică poziţia lui. Nu că e prost. Şi uite aşa ne trezim noi manipulaţi fără să ne dăm seama. Şi cât de elegant, doamnelor şi domnilor!

Şi pentru a nu fi înţeleasă greşit: e un lucru minunat să ai un şef/manager sau cum doriţi să-i spuneţi, care să aibă grijă de echipa lui şi să încerce să depăşească barierele funcţiei care îl desparte de colegi… şi nu ştiu cui să mulţumesc pentru această evoluţie firească, dar mă bucur că se întâmplă. Dar, pe lângă bariere, uneori se depăşesc şi limite. Iar pe mine manipularea asta nu mă mai impresionează, că dă ieftin, şi eu nu mă duc la cinema decât pentru un film foarte bun. Pentru restul, stau acasă şi închiriez DVD-uri.

Şeful tău, nu e prietenul tău. Iar dacă tu uiţi asta, căci aţi băut prea mult azi-noapte împreună sau ţi-a plăcut la piscină, la casa lui de vacanţă, weekendul trecut, să ştiţi că el nu uită. Şi la prima, te arde. Că sigur se fac training-uri şi pentru asta.

Aşa că, entuziasmaţi-vă încet.