Nu-i un handicap și nu-i o slăbiciune pe care s-o speculezi atunci când nu înțelegi mai departe de cuvinte.
Când i-a zis “esti prea sensibilă”, a lovit-o in moalele capului. Același cap care l-a înțeles pe el de vreo câteva sute de ori când nimeni nu l-ar fi înțeles sau acceptat cu toate probleme lui existențiale nedeclarate, dar in mod cert prezente in toate deciziile lui. L-a ascultat cu răbdare și a stat acolo, să-nțeleagă. Daca n-a înțeles, n-a renunțat niciodată să încerce, că doar nu era să plece, așteptând să-i treacă sau să se schimbe asa cum voia ea. Toți suntem nebuni în felul nostru, totul constă în a ne alinia nebuniile astfel încât să nu se întrepatrundă și să dea naștere unui razboi de orgolii.
Știi tu, de ce e sensibilă? Pentru că ești singurul în preajma căruia își permite să plangă, să se vaite că o doare, să-și dea cu stângul în dreptul fără să-i fie teamă de critica ta, singurul căruia îi permite s-o vadă exact așa cum e ea, mai puțin pricepută în unele decât în altele, mai puțin frumoasă în unele dimineți decât în altele. Nimeni altcineva nu-i știe ochii roșii, problemele, fricile sau zilele în care nu se înțelege nici ea pe ea însăși. Stă 10 ore în pantofi cu toc, deși moare de durere dupa 3, merge sigură pe ea și pe ce poate să facă, deși îi tremura inima în interior și niciodată nu recunoaște că e prea mult. Niciodată nu-i prea mult, căci e ambițioasă. Dar obosește și ea, la un moment dat, și vine la tine, căci tu ar trebui să fii ăla care știe să-i zică două cuvinte sau trei sau cinci, care să-i reseteze ziua și zâmbetul de pe față. În 5 secunde, nu mai mult, că de aia te mai iubește, pentru că știe că poți. 5 secunde pe care tu preferi să le irosești. Dar EA e prea sensibilă și nu-nțelege că nimeni n-are timp să asculte pe nimeni. Clar, e vorba de o sensibilitate exagerată. Dificile sunt femeile astea. Ciudat e că vor doar lucruri simple.