Poţi să dai muzica suficient de tare cât să nu-ţi mai auzi gândurile, nici să ştii că le ai. Să stingi soarele, să apună lumina, să te ghidezi după stele.
Să te sui în maşină în miez de noapte şi să nu ştii unde mergi până nu ajungi. Să urmezi furnicile care te vor duce spre casele lor aglomerate şi te vor ameţi cu sentimente puternice de libertate între 4 pereţi si cateva sute de suflete flămânde. Foamea de adrenalină va bate mereu somnul, indiferent de dulceaţa lui, de orele târzii, de satinul rece şi alunecos ce te-aşteaptă să-l încălzeşti cu bătăi de inimă.
Să te opreşti o secundă şi să ştii că nu mai contează decât momentul acela, acea respiraţie, acele sunete, acei ochi, acele suflete. După care, mâine ar putea să nu mai existe. Cuvintele stau scrijelite undeva, pe o uşă de lemn, pe care o inchizi cu grijă la plecare.
Dimineaţa te va găsi pitulându-te după gândurile alea care s-au chinuit să ţipe la tine, dar tu nu le auzeai. Şi e iarăşi soare şi suntem iarăşi noi.
Mai da morfina pt ziua de Luni unghe este ?:))))
La farmacie :)))))