Fuse fuse si se duse si ziua de 1 martie, marcatoarea unei preaminunate luni din calendarul femeii. Daca tot ne-au lasat sa ne nastem dupa ei si sa le dam viata peste cap cu pofta noastra de mere verzi, macar o luna pe an sa nu platim pacatele Evei.
Orice preaminunata femeie care spune ca e interesata doar de gesturi marunte, minte. Minte de se cutremura planeta pana la deplasarea placilor tectonice in mantaua pamantului (cam aici ma opresc cu deosebita mea cultura geografica). Va fi absolut fericita cand vei aparea acasa cu ghiocelul, dar daca gaseai un buchet mai deosebit si aruncai pe masa si o cutie de Raffaello, era extaziata. Puteai sa pui si o pereche de cercei legati cu fir alb si rosu langa si o aveai pe viata. Pe toata viata pana la urmatorul martie din calendar. Si asta nu pentru ca femeile ar fi ele niste scorpii care sunt mereu nemultumite si vor mai mult (pe cuvant acuma daca eu vad ceva rau in a vrea mereu mai mult. nu despre asta era vorba? sa nu ne multumim cu putin in viata? ma rog..) ci pentru ca, daca preaminunatul (fac exces de cuvant, stiu) nu are asemenea obiceiuri ridicol de dragalase in restul anului (11 luni. doar 11 luni mai are anul) nevoia se multiplica proportional cu asteptarea. Nevoia aia naturala de a a fi rasfatat, ca om. Ca individ, nu ca femeie neaparat. Mie mi se pare simplu. La fel de simplu ca atunci cand ei intra pe usa si intreaba “ce mancam in seara asta”.
Cand gesturile alea marunte dispar sau deosebitilor nu li se mai par ‘necesare’, apare nevoia de mai mult decat suficient, ca si consecinta a multor rabufniri interioare (c-asa-s femeile, suporta pana explodeaza in milioane de cuvinte). Sa nu ne mire pe niciunul ca viata le echilibreaza asa cum stie ea mai bine. 🙂 Cred ca asa a aparut si martie in calendar. Nu pentru ca am fi noi privilegiate…dimpotriva.
*De la doamne, adunate… Caci, ascultandu-le, mi-am dat seama ca si-ar dori sa fie martie mereu. In gesturi mici, caci atunci n-ar mai conta marimea 🙂