Azi s-a trezit cu obrajii îmbujoraţi de o fericire nepremeditată, şi-a luat din dulap rochia aia pe care o iubeşte şi pe care o păstrează pentru zilele pe care le simte speciale, a dat drumul la radio şi radioul a răsplătit-o cu melodia ei de suflet, în timp ce în casă mirosea deja a cafea proaspăt făcută la ibric. I-a resetat complet simţurile, ideile, planurile şi priorităţile şi a făcut-o cu o secundă mai fericită decât era. N-a stat să se gândească la motive pentru că nu erau evidente şi pentru că nu o interesează să asocieze o stare cu o ocazie, cu un om, cu un gând, ca să nu o limiteze şi să nu o lege de ceva, când ea îşi iubeşti libertatea atât de mult (aia nedeclarată, dar dobândită în ani şi ani de descoperiri mai mult sau mai puţin fericite)
În timpul ăsta, el face altceva. Ea nu mai ştie demult ce, nu mai ştie unde, nu ştie dacă nu cumva conduce nervos între două întâlniri importante cărora le-ar reduce din importanţă fie şi pentru un moment, ca să-l simtă şi el cum îl simte ea. Momentul, zic. Sau poate e acasă, în pat, cu ochii închişi şi se gândeşte să nu răspundă la niciun telefon azi. În timpul ăsta, în casa lui se aude o voce de femeie care ar trebui să-l liniştească şi să-l facă să înţeleagă tot ce-i e greu să accepte, dar….dar ea e acolo şi va mai rămâne o perioadă lungă sau lungă de tot, măsurată în unităţi de curaj. S-a obişnuit să nu mai stea singur, dar îi e dor uneori de liniştea lui, fără liniştea ei lângă. Preferă totuşi să nu se gândească la asta, căci a auzit el că gândurile ridică probleme şi problemele nasc incertitudini, iar incertitudinile sunt tot ce-i mai lipseşte în ritmul infernal în care trăieşte de ceva ani buni.
La un moment dat din ziua ei frumoasă, stările lor s-au întâlnit în cuvinte ce-au legat propoziţii lungi. Şi fiecare a spus, fiecare a ascultat dar niciunul n-a înţeles. Dacă ar fi putut să mute munţi şi ape, s-ar fi aşezat amândoi la o masă, ar fi comandat o cafea, şi-ar fi aprins amândoi câte o ţigară şi s-ar fi ascultat în continuare, fără a înţelege nici măcar pentru o clipă că se vor căuta mereu, indiferent dacă fericirile de-o zi sau supărările de două îi vor mai prinde vreodată împreună, sau nu.
Liberi unul de altul, sunt cei mai fericiţi împreună. Că tot îmi vorbise cineva de paradoxuri ieri…