Plouă a primăvară şi tună a iubiri nestinse printre nori de zahăr, în ceruri şi printre case de turtă dulce, pe pământ. Cu dor de emoţii invizibile şi intuite, m-aş duce mâine să simt alţi stropi reci, prin alte locuri, cu alţi oameni, semănând poveşti în care plouă fără să ne-ascundă trupurile de apă, doar ca să ne ude gândurile şi pielea şi ochii, ca un botez de seară, într-o zi de martie. E rece şi bine. 
Acolo unde pământul s-a transformat în asfalt negru şi dur, stropii mari de apă curată vor căuta mereu palme calde în care să integreze de drag, de bine. La fel ca oamenii.