….M-am gândit la tine, atunci, să știi. Atunci și acolo, în mijlocul atâtor oameni pe care nu-i aprob nici în gândire, nici în comportament, m-am oprit o secundă ca să te trăiesc. M-am gândit că sigur tu ai fi știut răspunsul potrivit, te-ai fi ridicat de pe scaun și m-ai fi luat acasă, acolo unde ne aștepta liniștea noastră reală și matură. Te fascina jocul de oglinzi: oglindirea mea în tine și a ta în mine, fără cuvinte ce n-au rost și substanță, fără ca o grimasă, măcar, să trădeze o urmă de neîncredere, un dubiu privind viitorul sau vreo nemulțumire adunată din trecut. Poate unii ne vedeau aroganți, dar știu că alții ne-au invidiat pentru eleganța în atitudine și coerența unor cuvinte și fapte care nu s-au contrazis niciodată între noi. Poate n-am fost noi cei mai corecți și frumoși și îndrăgostiți oameni din lume, dar am fost sinceri…chiar și atunci când ne mințeam. Iar la propoziția asta, doar tu vei râde. Pentru că tu știi câte căi de comunicare există între oameni, iar noi le-am atins pe toate.
…deci da. Dacă ai fi fost acolo, m-ai fi luat acasă. Ai fi comentat de 10 ori că vrei un taxi și eu te-aș fi târât pe jos, pe străduțe cochete, pe sub salcâmi sau tei – care pentru tine tot copaci erau – ca să-ți dau lecții de romantism pe seama cărora te-ai amuzat mereu și te-ai ambiționat să nu le înveți niciodată.
În lungul meu drum spre casă, fără tine, mi-au venit în minte cuvintele astea: ” Secretul este sa iubesti un om pentru tot ce nu iti poate oferi. De-abia atunci nu te vei iubi pe tine in el. De-abia atunci el nu-ti va fi oglinda si vei privi cu adevarat in sufletul lui.”
Aia e, vezi? Toți avem secrete. Iar astea sunt alea frumoase.