"M-a cuprins melancolia gândindu-mă la viitor, aşa că m-am apucat să fac dulceaţă de portocale. Este uimitor cum te înveseleşti când rupi feliile de portocale sau freci podeaua." David Herbert Lawrence
Inocenţă.
Inocenţă.

Inocenţă.

Au trecut câteva săptămâni de atunci… Ca să vi-i imaginaţi, priviţi fotografia de mai jos. Cam atât de mititei şi cam aşa de drăgălaşi.

El, foarte grav: ” Tu ştiai că şi maşinile mor la un moment dat?”
Ea, micuţă, fâstâcită şi cu ochii mari: “Da’ cine ţi-a spus ţie asta? Eu nu cred…”
El, foarte grav şi afectat (dar bucuros că el ştie. şi ea nu): ” Ba, îţi spun eu.. l-am auzit pe tati azi-dimineaţă, în drum spre grădiniţă când ţipa la mama:” iar a murit motorul la maşină!!”. Mami nu mi s-a părut foarte tristă…”
Ea, oftând ca un om mare, îl ia de mână fără să zică nimic. Se pare că a înţeles. O să mai întrebe şi acasă, dar dacă spune el… Şi pleacă amândoi îngânduraţi.

Când eram ca ei nu credeam nimic din ce nu doream să cred. Dacă nu-mi plăcea, refuzam categoric. Credeam că oamenii mari mai spun şi prostii…( eh, ştiam eu ceva ;)) şi era de datoria mea să cred în adevărul meu… pentru că atât se chinuie să ne bage în cap unele lucruri, de mici, ca apoi, atunci când consideră ei că e cazul, să ne spună că tot ce-am crezut până atunci a fost de fapt o invenţie. Căci nu, lupul nu bate la uşa celor 3 purceluşi înainte să-i mănânce. În general, nu prea are el maniere, dar deh… 🙂 Şi nici barza care “m-a adus” pe mine nu s-a odihnit sub corcoduşul din curte în timp ce ai mei îi serveau prânzul :))

Dar măcar pentru câţiva ani, merităm să credem în basme şi poveşti, în magie şi imposibil, în animale care vorbesc şi maşini care mor, ca să învie după aceea 🙂 Cei mai frumoşi ani priviţi prin ochii omului mare (nu chiar ATÂT de mare…).

2 Comments

Leave a Reply to Copila blondaCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.