Am 3 proiecte în faţă. Aparţin unor organizaţii nonguvernamentale care au nevoie de fonduri pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit. Sau măcar o mică parte din ea.
United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way International, SUA. Este o organizaţie independentă, condusă de voluntari locali. United Way lucrează împreună cu lideri din sectorul non-profit, sectorul privat, de afaceri şi Guvern, pentru a identifica nevoile şi problemele stringente locale şi pentru a dezvolta strategii şi a lucra împreună la soluţionarea problemelor comunităţii. Prin implicarea persoanelor fizice şi a companiilor, United Way implementează un mecanism unic şi foarte eficient de rezolvare a problemelor comunităţii: colectează fonduri de la companiile partenere şi angajaţii acestora şi finanţează cele mai importante proiecte şi organizaţii locale, făcând astfel legătura între resursele existente în sectorul de business şi la persoane private şi nevoile existente în comunitate. Decizia de finanţare a proiectelor aparţine donatorilor şi voluntarilor. Sursa aici.
Ce mi se pare extraordinar la această echipă este transparenţa acţiunilor întreprinse, faptul că dau ocazia oamenilor să participe la procesul de selecţie a proiectelor care merită să intre în cursa pentru fonduri. Prima etapă, aceea a studierii scrisorilor de intenţie înaintate de ONG-uri, merge la public. Angajaţi ai companiilor partenere pot fi voluntari, pot cerceta bazele unui proiect şi pot analiza toate aspectele unei finanţări pe baza unei grile foarte bine elaborate care te ajută să notezi fiecare etapă a planificării.
Cred că mai mult de curiozitate am acceptat. Şi ni s-a zis că nu durează mai mult de 2 ore analiza unei scrisori. 2 ore mi s-a părut fantastic de mult pentru 3 pagini. 2 ore s-au dovedit însă prea puţine. Căci ce-i în acele 3 pagini, cu greu poţi nota. Ideile sunt magnifice. Sunt din suflet. Sunt lucruri extraordinare care pot îmbunătăţi viaţa multora, iar eu trebuie să le dau note şi să-i departajez cumva. Sunt convinsă că după mine cineva le va revizui şi nu se termină povestea cu nota mea, dar tot nu-mi vine să le dau bătaie, chiar dacă-i trecut de miezul nopţii. Şi mă tot gândesc la toţi cei care au muncit la proiectele astea. Şi şterg. Şi o iau de la capăt.
Cum poţi să stabileşti care situaţie e mai alarmantă? Şi care din oamenii aceştia pot aştepta până anul viitor cu visul lor? Nimic mai simplu. Totul se reduce la un plan bine pus la punct, pentru că aduce punctaj maxim, dragii mei. Şi atunci nu mai contează “mâna întinsă care spune o poveste” ci felul în care povestea e structurată. Filantropia a evoluat. Şi e spre binele nostru.