Femei la coafor

La coafor e locul unde, printre bigudiuri şi nuanţe de vopsea, tot oraşul se pune la curent cu mondenităţile. Se dezbate X-uleasca: aflăm cu ce se mai ocupă (sau cine o mai ţine ocupată :D), câte kg are, câte a avut în trecut şi cauza diferenţei (căci e foarte importantă, altfel nu ne interesează subiectul), cu ce se ocupă părinţii şi cam cât câştigă fiecare (ai naiba fluturaşi de salariu, zici că zboară deasupra oraşului), de ce dracu’ a divorţat de X-ulescu, “că era băiat bun fraieru’ “, cu cine a făcut copilul că sigur nu-i ăla ta’su… şi cam orice are iz de poveste de tabloid. În mare parte, se dezbate ce-i mai nasol, că alea bune nu interesează pe nimeni (şi doar nu de aia te duci la coafor, să te enervezi că altora le merge mai bine ca ţie!)

Şi aş putea spune că mă irită superficialitatea asta tipic feminină, dar mă amuză teribil, ce să fac! Mă ascund printre reviste şi râd. Imaginaţia unor femei plictisite de viaţa lor poate impresiona până la lacrimi.

Azi n-am avut parte de ele, în schimb. Azi am văzut cum, şi la 80 de ani, o femeie îşi poate păstra feminitatea şi respectul faţă de ea însăşi şi nu numai. A intrat elegant, de braţ cu o prietenă puţin mai tânără, cu poşeta în mână şi pe tocuri (da?la 80) şi vreme de un ceas ne-a vorbit despre culori, despre creme, despre manichiură şi metode de îngrijire (şi-a făcut programare pentru mâine, pedichiură inclusiv!) şi ne-a lăsat cu gura căscată după ce ne-a povestit despre ultima gamă Gerovital şi măşti de păr pe bază de nu-mai-ştiu-ce.

Nu i-a plăcut culoarea care i-a ieşit la păr deşi tocmai pe aia şi-o dorise, dar s-a resemnat elegant, până la următorul vopsit: “nu e chiar ce îmi place mie, dar măcar arată a păr îngrijit” 😉 out of the record: arăta beton aranjată iar culoarea…o vreau şi eu :D.

Adică, zic eu, n-ar fi sănătos să îmbătrânim şi noi aşa frumos, ca d-na doctor? (da, i-am aflat meseria şi multe altele, căci la 80 simţi nevoia să vorbeşti mult când apuci şi cu cine apuci, dacă ţi-e casa pustie). Ştiţi cât de mult îşi prelungeşte viaţa cu această atitudine faţă de ea? E drept că trebuie să-ţi şi permiţi, financiar vorbind, să ai grijă de tine. Dar oare, din câţi bătrâni cunoaşteţi, câţi din cei ce au cu ce, pun în practică acest stil de viaţă?

După ce-a plecat, mi-am dat seama că eu nu-mi aduc aminte de ultima mea pedichiură la salon 🙁