"M-a cuprins melancolia gândindu-mă la viitor, aşa că m-am apucat să fac dulceaţă de portocale. Este uimitor cum te înveseleşti când rupi feliile de portocale sau freci podeaua." David Herbert Lawrence
De la curte adunate
De la curte adunate

De la curte adunate

Vecinii sunt printre puținii oameni pe care nu-i poți alege în viața asta. Nu e ca și cum ai putea face casting de vecini într-un cartier în care vrei să te muți sau te-ai mutat deja. ( Cum ar fi să semenzi contractul de cumpărare a imobilului și să îți faci intrarea triumfal pe stradă: “Toată lumea afarăăă, că vin eu! Tu ăsta care uzi gazonul, pari cam recalcitrant. Sper că te muți de-aici repede că eu vreau oameni mișto în zonă și n-am chef de scandal la casă nouă“. Ați mai văzut voi așa ceva? Niciodată, căci noi suntem oameni normali. )

Din momentul în care vii într-o comunitate deja formată, nu mai contează că ți-ai golit conturile inexistente și ai îndatorat jumătate din neam și pe nepoții nenăscuți pentru a avea drepturi egale cu cei de pe strada ta. Ești INTRUSUL. Nu mai ai voie să vorbești nici măcar la telefon, că deranjezi cățeaua vecinului cu care îți împarți un perete (LATER EDIT: jur că la animal mă refeream). Ce, mesaje nu știi să trimiți? Și marketingul de la VDF are vecini, de aia au scos oferte cu mii de mesaje incluse.

“Da’ ce tre’ să urlii?”
“Dar eu vorbeam pe un ton normal…”
Ba urlai! Ăsta e un cartier liniștit, nu veniți voi ăștia tineri să faceți scandal la mine-n cartier!
Hopaa, stai că poate și-a tras omul cartier…mai un pic și începi să te simți prost că stai pe proprietatea lui și nici nu-ți ia chirie… Băi ăștia tineri, ia un pic de respect, ce odihna creierului vecinului credeți că faceți voi pe unde vă mutați….Respirați și voi în gând și mai răruț, că-i poluare mare.

Încet încet, dacă l-ai supărat într-o seară când el voia să-i soarbă ura lui Badea și să se încarce cu energii malefice pentru a doua zi, iar tu te-ai găsit să speli farfurii și pahare cu o altfel de ură, specifică actului bucătăresc, tu vei deveni obsesia lui. Și într-o zi, când soarele primăverii tale te va așeza în grădină casei tale, într-o deplină liniște și relaxare cărora crezi că nimeni nu le va putea diminua pozitivismul indus, apare EL. Peste gard. Capul lui mare și rotund, în intimitatea ta, privind cu ochi cercetători. Prea liniște domne’, ceva se întâmplă…EL are datoria de vecin să afle ce. Poate că vrea doar să verifice dacă n-ai murit.Cu ochii lui, în curtea ta, peste gardul vostru comun. Până la urmă, nu e chiar un vecin așa rău, nu?….muta-l-ar soarta la capăt de lume.

Să nu-ți vină să dai drumul la Pink Floyd în toate cele 5 boxe, după ce te asiguri că a adormit?

4 Comments

  1. Vecinii mei sunt (aproape toti) din generatia “tineretul din ziua de azi…”. Nu m-as mai incadra la sectiunea tineret, dar se pare ca diferentele de gandire sunt totusi consistente. In timp ce eu imi vad de treaba mea, cei din “generatia de aur” n-au altceva mai bun de facut decat sa comenteze. Si cum petreceri nu dau, nu ma iau la bataie cu partenerul prin casa, nu fac galagie in orele de odihna si nu mi se poate reprosa nimic, trebuia inventat totusi ceva. Astfel, am auzit ca ma fac vinovata ca nu deschid plasa de insecte de la balcon. A fost chiar subiectul central de discutie intre vecini, intr-o dimineata. Cat timp liber au unii si cu ce aleg sa si-l umple!

  2. anca

    Asa impertinență….nu poate fi iertată! :))) Îi și văd într-o scenă apocaliptică…”să i se taie capul, zic!”.
    Nu stii ca vecinii care nu fac nimic sunt cei mai periculosi ? 🙂

  3. Adi

    “Toată lumea afarăăă, că vin eu! …” Las’ ca o sa castig io la LOTO 🙂 si-mi “trag” bloc, atuncea sa vezi “casting”

    P.S: “Să nu-ți vină să dai drumul la Pink Floyd în toate cele 5 boxe, după ce te asiguri că a adormit?”…asta pentru cei care au 5+1, desi un 2+1 (destul de) performant (a se citi subwoofer MAAAAARE) ar putea avea un efect similar :))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.