Am pus ghilimele pentru că sunt vorbele nu ştiu cui, auzite nu ştiu când şi nu ştiu unde sau în ce context. Nu ştiu cum, dar am trecut pe lângă ele în grabă. Le visez însă în fiecare dimineaţă, cu câteva secunde înainte de trezirea soarelui. Atunci când e cel mai linişte. Atunci când şi somnul doarme. Şi-mi încep ziua.
Am văzut aseară la televizor, o femeie care se arunca pentru prima dată în viaţa ei cu paraşuta de la 3000 de metri altitudine. Plângea. Dar era atât de fericită pentru că-şi demonstrase că are curajul de a face măcar unul din lucrurile pe care jumătatea ei raţională nu le-ar fi conceput. Pentru că senzaţia de a fi deasupra lumii este unică. Pentru că probabil, atunci simţi că poţi, cu puţin curaj şi nebunie să te autodepăşeşti. Şi pentru că realizezi, într-un târziu, că limitele ţi le-ai setat singur, dintr-un milion de motive pe care nici tu nu ţi le mai aminteşti.
Mă gândesc la adrenalină şi la toate lucrurile care se întâmplă în capul nostru în acele momente de maximă tensiune. Mă gândesc la riscuri. Mă gândesc la toate reţinerile noastre, la “NU”-ul pe care îl îmbrăţişăm de fiecare dată când ceva pare să ne strice rutina sau planurile pe care ni le-am făcut încă din copilărie (şi dacă nu ţi le-ai făcut tu… sigur le-a făcut maică-ta pentru tine). Mă gândesc la teama noastră de NOU, la cât de mult fugim de SCHIMBARE, la regretele târzii. Mă gândesc că de fapt nu există destin. Avem posibilitatea de a alege. Există cel mult noroc, dar există! Mă gândesc că totul începe cu puţin curaj.
Tu poate te vei duce mâine să faci bungee jumping, deşi ţi-e teamă de de înălţime. Ea, cea timidă din colţ, poate va ieşi îmbrăcată sexy în oraş. Cel de lângă tine va accepta să se mute în Australia cu serviciul, cu toate că va fi singur printre străini.
Dă inima mai tare şi… riscă! Muzica ei îţi va acoperi ţipătul de bucurie sau zgomotosul eşec.
Tu ce preferi între liniştea zilei şi muzica inimii?