Cu părere de rău şi scârbă…

…dar nu se pot numi jurnalişti! Nu pot să pretindă că fac presă, nu au dreptul să invoce “libertatea presei” dacă nu ştiu adevăratul sens al libertăţii. Dacă deschid TV-ul şi le ascult lor părerea (asta îi învaţă în şcoli? Să se dea drept lideri/formatori de opinii? cu ce drept?), vouă vi se pare că se comportă profesionist? Dacă moderatorul unei emisiuni ţine evident cu o singură parte şi vorbeşte mai mult decât invitaţii (ca să nu mai vorbim de umilirea invitatului… e mult sub limita publicului ţintă pe care pretinde că îl are) să-l numesc om de presă?? Păi ce, am înnebunit? Să le fac rating când ei îşi bat joc de noi? Noroc cu cealaltă libertate. Aia de “a alege”. Ce păcat că nu prea am de unde cerne.

Aşa că am stins televizorul şi am trecut pe net, să dau un ochi prin presa scrisă. Să fug de talk-show-uri şi emisiuni imbecile, la care curg amenzile gârlă, dar nimănui nu-i pasă… că oricum lumea se uită. Multă lume. Şi de aia ne scot ochii cei din “presă” cu: “asta cere publicul”. Ei ştiu şi sunt de acord că se fac de râs ca şi jurnalişti, că pică în dizgraţia tuturor celor care le-au urmărit ascensiunea şi i-au apreciat (până la un moment dat) dar… “dacă asta cere publicul”….” aşa se face rating” etc. Păi bine, atunci! Pot eu să mă lupt cu “publicul”? Nu. Dar pot să-i fac un profil! Şi institutele de sondaje i-au făcut. Eu şi cu tine nu ne încadrăm. Nici mama, nici tata. Nici şefu (în caz că citeşte blogul 🙂 ). Dar pentru noi, s-a redus considerabil interesul.

On-line. Articol:” Vezi cum îşi dă sufletul şoferul implicat în accidentul de pe Magheru”…. articol scurt, urmat de filmarea propriu-zisă, surprinsă de camerele de luat vederi din zonă. FILMUL EFECTIV AL MORŢII LUI se numeşte presă azi. La orice oră. Să-l poată vedea oricine. Şi mama lui.

Ne-am pierdut în “senzaţional” peste noapte şi am uitat să fim oameni…

Problema cu presa şi omul e ca aia cu oul şi găina. Presa dă ce se cere sau publicul acceptă ce se dă? Cine stă la baza dizgraţiei în care au căzut mulţi jurnalişti şi multe publicaţii? Căci de posturi de televiziune nu mai amintesc… ‘sclavagismul modern’ va fi studiat peste ani, în cărţile de istorie.

Dar pentru că iubesc presa ca şi concept, putere, aliat istoric, necesitate ş.a., pentru o viziune interesantă, a unor oameni avizaţi să vorbească despre deontologia presei, vă sugerez un articol din 2007 bazat pe dezbaterea cu tema “Deontologie profesională şi libertatea presei”, organizată împreună cu Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România şi moderată de Andrei Pleşu: http://www.revista22.ro/deontologie-profesionala-si-libertatea-presei-3804.html