Când în sfârşit îţi faci curaj să calci acceleraţia, sentimentul e mult prea frumos. Atât de frumos ţi se potriveşte, că te întrebi de ce n-ai făcut-o mai demult, de ce te-ai lăsat convins(ă) că puţin pericol nu face bine la suflete fragile. Chiar face. Le dă încredere, le alintă, le gâdilă orgoliul şi le taie din negativism cu o viteză ameţitoare care nu te lasă nici măcar să te uiţi pe geam, să vezi ce laşi în urmă. Cui îi pasă? Noi suntem făcuţi să mergem înainte.
"M-a cuprins melancolia gândindu-mă la viitor, aşa că m-am apucat să fac dulceaţă de portocale. Este uimitor cum te înveseleşti când rupi feliile de portocale sau freci podeaua." David Herbert Lawrence
nu-mi spune ca ti-a placut asa de mult drumul la Sb, ca ti-ai luat inima in dinti si te-ai dus cu masinutza acasa…
:))) uite ca-ti spun. 😀
orice pasiune are un inceput chiar si in cazul condusului. Cheia succesului este ambitia, atentia si responsabilitatea iar daca reusesti sa pastrezi acest mix drumul se transforma in calatorie sau mai simplu “Placerea de a conduce” 🙂
@rcaland: Ai perfecta dreptate 🙂