"M-a cuprins melancolia gândindu-mă la viitor, aşa că m-am apucat să fac dulceaţă de portocale. Este uimitor cum te înveseleşti când rupi feliile de portocale sau freci podeaua." David Herbert Lawrence
Cele mai bune decizii
Cele mai bune decizii

Cele mai bune decizii

…le iei pentru tine şi sufletul tău, nu pentru cei din jur. Sau cel puţin aşa ar fi firesc. Şi nu e un gest de egoism. Săraci cu duhul cei care consideră asta.

În viaţa ta şi a lui şi a ei există, la un moment dat, o clipă de respiro când uitându-te în jur, vezi totul într-o dimensiune nouă, deşi toate sunt acolo parcă dintotdeauna. Etapa de autoevaluare a propriei vieţi şi realităţi, când decizi că nu mai vrei să te complaci într-o situaţie care nu te împlineşte sufleteşte, doar pentru că “se poate şi aşa”, este uneori dureros de neaşteptată pentru cei direct implicaţi. Şi sfâşietor de adevărată printre atâtea planuri, supoziţii şi speranţe. Fie că-ţi schimbi jobul, iubitul, oraşul sau principiile…sau orice altceva te defineşte mai mult decât caracteristicile generale ale zodiei sub care te-ai născut, gândeşte-te la tine. Cei dragi vor înţelege şi te vor iubi la fel. Poate mai mult.

Legăturile sunt uneori dependenţe, alteori destine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.