…cam asta vad cand ma uit pe geam, cand deschid televizorul, cand citesc o carte sau privesc un film. Trecem cu rapiditate de la ‘american dream’ la frumusetea oraselor noastre ancorate intr-o realitate mult mai prafuita dar palpabila si nu atat de artificiala. De la internetul pe telefon si lumina pe senzori la casele din chirpici scufundate in lumina lumanarilor, izolate intr-un varf de munte, unde rar ajunge suflet de om!… dar barem fir de internet. Unde timpul pare sa fi stat in loc, daca nu le privesti chipurile senine dar brazdate de ani. Aprind tv-ul ca sa vad ca in alte colturi ale lumii femeile sunt sclave, copiii mor de foame, libertatea este un lux si noi restul nu putem face nimic pentru ei. Nimic care sa-i salveze cu adevarat. Bucati rupte din lume. Nici nu-ti vine sa crezi ca ne vom (re)intregi vreodata.
"M-a cuprins melancolia gândindu-mă la viitor, aşa că m-am apucat să fac dulceaţă de portocale. Este uimitor cum te înveseleşti când rupi feliile de portocale sau freci podeaua." David Herbert Lawrence
Dar oare cum percepi tu o (re)intregire a omenirii? Care in cea mai mare parte este dominata de contrastul dintre saracia crasa si – ceilalti ce isi permit un pat, o camera calda, un serviciu si o farfurie de mancare. Caci restul – instaritii si bogatii lumii- din orase sclipitoare sunt prea putini…dar totodata multi caci si ei ne saracesc.
Mi-a fost dat sa vad in weekendul asta cateva “bucati de lume” asa cum le vedeai tu: casute singuratice, oameni singuratici, in varf de deal si de padure, inconjurate de zapada, unde orice conexiune cu IP, fie ea si GSM nu putea sa-si gaseasca locul nicidecum. Frumoase locuri … si parca reantregirea despre care vorbeai, o vad incepand de acolo, din mijlocul naturii!
Ce ne-am mai nimerit, tu in ganduri, si eu cu retina mea percepand realitatea imaginatiei tale caci adevarat, si casele in chirpici erau acolo :)!
Si daca ne-am reintregi, ce am face cu atata energie? 🙂
@ Bogdan, Dunia: nu stiu daca am fost vreodata un intreg, de aceea un “re” intre paranteze. Poate ca asa trebuie sa fie…cert e ca nu-mi vine sa cred ca traim toti acelasi timp, de atata timp!