Şi când te acomodezi cu aerul, cu mirosul, cu oamenii, cu numărul de trepte pe care deja le urci cu ochii inchişi… trebuie sa pleci. Urăsc ziua plecării pentru că sunt mereu cu ochii pe ceas şi nu mă pot bucura de niciun moment. Şi-mi amintesc un fragment scris de Paler… “m-am legat totdeauna de locurile în care am întârziat, de unde n-am plecat imediat ce-am venit. Din camerele în care am adormit o noapte, n-am reuşit să plec fără să-ntorc capul”.
Ieri eram acolo. Azi sunt aici. Şi mâine unde vom mai fi? Ce ne leagă şi ce ne poate despărţi de “locul nostru”?