Încă am probleme cu îndemânarea prin bucătărie (cea mai nefolosită încăpere din toată casa), mi se pare că deşi nu pot ieşi cu hainele necălcate niciodată, unele dunguliţe ici-colo sunt chiar sexy-trendy 😀 (şi slavă Domnului că moda ţine cu mine), de cele mai multe ori forţez maşina de spălat cu o minge de haine pe care le aproape niciodată nu le separ (deci tot ca o minge şi ies de acolo, urmând să le întind sub formă de acordeon), iar dacă s-a rupt o şosetă n-are rost să încercăm reparaţii amuzante şi stângace…mai bine cumpărăm o pereche nouă. Coşmarul oricărei soacre. Noroc că vin cu dulceaţa de căpşuni la pachet şi mă laud cu ea de anul trecut 😀 Ce imperfectă sunt…and proud about it 🙂
Şi din aruncatul cu privirea în ograde masculine vecine, nici pe ei nu-i mai fac taţii băieţi de casă. Ghinion dacă se strică ceva (ce nu e maşina din faţa blocului, că la aia toţi se “pricep”) că tot pe ta’su îl sună. Sau un prieten, să-i ceară numărul unui profesionist. Şi îi vezi ce mândri scot banii din buzunar să plătească serviciile altora cu o uşoară satisfacţie a celui care rezolvă totul din telefoane 😉 Moment de glorie. Cade cortina. Instalatorul îşi face vilă în cartierul nou. Noi stăm la bloc. Dar “aşa-i în tenis” 🙂
Şi cu toate astea, ne descurcăm de ani de zile singuri, departe de casă. Relativ “departe”. Nu suntem slăbuţi sau neîngrijiţi, ne merg toate prin casă, uneori la propriu alteori la figurat (maşina mea de spălat încercase şi la propriu dar am potolit-o) şi întotdeauna vom avea bani de Cola sau cafea 🙂 oricât ne-ar costa mofturile astea simpatice care au devenit uşor un stil de viaţă deloc deranjant, poate puţin costisitor şi haotic. Dar e haosul nostru.
Generaţii.
Ei la vârsta noastră, ne aveau deja pe noi. Noi tot nu ne găsim locul prin lume. Se schimbă multe în 20+ de ani. Dar altele sunt lucrurile care contează cu adevărat.