Nu-i niciodată ca-n filme, când, la orice oră din zi, oricât de aglomerată ar fi strada pe care te afli, dintr-o dată se face linişte şi toţi din jur dispar. Rămâneţi doar voi doi cu povestea voastră şi una din melodiile alea gen top 10 evergreen VH1 🙂 Şi nu mai auzi sirenele ambulanţelor ce tocmai trec prin zonă, nici claxonul ăluia din dreapta, care ar prefera să nu te ia cu el pe capotă că nu-i foloseşti acolo unde merge şi numai ce-a venit de la un polish mic, ce naiba… iar?
Nu este, pur şi simplu. Ziua e agitată, e cu lume multă şi telefoane dese, cu probleme mărunte şi meticuloase, cu deadline-uri şi nervi, greşeli şi concluzii, cu lista de cumpărături after-work (ca să simtă şi frigiderul tău că are un rost în bucătărie) sau fuga până la RDS înainte să se închidă casieria ( că degeaba au sistem online de plată dacă nu-ti trimit şi facturile la timp). Nu se opreşte lumea-n loc nici de-a naiba.
Şi aştepţi să se lase întunericul şi să se stingă luminile pe la ferestre, una câte una. Să laşi tot ce-i urgent pe mâine că din mijlocul patului oricum nu poţi să schimbi nimic şi să respiri momentul vostru. A fost o zi lungă. Aţi pierdut momente importante unul din viaţa celuilalt, că nu se poate altfel. Dar le puteţi povesti cu emoţiile aferente, cu detalii, cu nume, cu caracterizări, cu trăiri, cu întrebări. Cu retorice cu tot. Că-i tare bine când, la miezul nopţii, cineva ţi-a înţeles ziua ce tocmai s-a încheiat.