Poveştile de amor sunt de multe ori izbitor de asemănătoare, dar niciodată la fel. Niciodată.
Iubiţii şi iubitele cuiva până nu demult, din relaţii diferite dar cercuri tangente la un moment dat, se înţeleg şi îşi oferă unul altuia acel suport moral care de fapt nu ajută la nimic [Pe om, când trebuie să-l doară, îl doare]. Şi trag concluzii generale la final de propoziţie, tremurând în suflet şi în voce, crezând că au descoperit secretul înţelegerii sexului opus. Unii se resemnează în faţa unui tipar indestructibil, care pare menit să-i facă să sufere, alţii se aruncă în strategii camil petresciene de război. Bine că nu ne naştem toţi înţelepţi. 🙂
Încercăm să înţelegem prin schimbare, niciodată prin acceptare. Iar neacceptarea unui sentiment sau a lipsei lui duce la transformarea castelelor în câmpuri de luptă şi a prinţeselor în vrăjitoare. Pentru că probabil unora le e mai uşor aşa. Mizerabil, aş adăuga.
Tot ce a meritat cuvântul, indiferent cât a stors din ochii voştri la final de poveste, vă va face să zâmbiţi. Şi vă veţi dori să-i fie bine oriunde şi cu oricine. Chiar şi cu o urmă de regret.
Şi într-un târziu creştem mari şi frumoşi şi înţelegem că în viaţă nu se iubeşte o singură dată.
Dar se poate iubi un om până la sfârşitul vieţii.
Esti o persoana minunata si imi este foarte dor de tine. Te pup draga mea si pana data viitoare iti urez noapte buna :D.
Abia astept sa va intoarceti!! 🙂
Am citit si am zambit la 180…nice
Nu-s nici intelept dar nici nu particip la dineuri cu prosti 🙂
Frumos le mai tu pui in cuvinte, dar ai uitat de dragostea din frigider draga! Aia cu “Ce avem de papa iubi?” pentru restul de 100 de ani…cand ne-am calmat cu emotiile. Daca !!! ???
Ceau Anca,
Mi-a placut postul. In unele afirmatii m-am regasit din fericire sau din pacate. Felicitari.
P.S: Doar acum am aflat ca ai blog. 🙂
@ Bogdan, @Calin: multumesc de aprecieri 🙂
@ Bogdan: Aia cu “frigiderul” e o alta poveste, pentru o alta postare 😉