Şi când pleci iei tot cu tine, deşi nu ai nimic asupra ta

Zilele acestea a tot trebuit sa văd diverse locaţii pentru o petrecere. Înainte de a organiza un party de orice natură, trebuie neapărat să vedeţi clubul/pub-ul (sau ce-o fi) pe timp de zi, atunci când ‘glamour’-ul merge la culcare să-şi facă somnul de frumuseţe. Spune multe despre oamenii care-l administrează, despre importanţa pe care o acordă clienţilor şi modul profesionist (sau nu) de a face afaceri (căci şi cifrele trebuie să aibă justificarea lor). Nici acum nu-mi iese din cap imaginea de “bordel” (nu exagerez cu nimic, credeţi-mă) a unora din aceste locaţii, profesionalismul de lemn al unora dintre administratorii de club precum şi sărăcia materială a unor locuri care se ascund sub globuri de lumini difuze şi colorate, suficient de eficiente pentru a nu te lăsa să vezi degradarea.

[Îl prefer sincer, pe cel mai antipatic patron, cu cea mai mare grijă pentru aspectul clubului său. Cel cu care am crezut că n-o să picăm la pace vreodată căci ne încurcam în fiţe ( Sud vs. Vest se lasă cu efecte pirotehnice), însă n-a fost aşa. Degeaba amabilitatea şi zâmbetele şi flexibilitatea altora, de pe oglinzile cărora ştergeam praful cu degetul…Revin iar la partea cu respectul, despre care vorbeam într-un post anterior, căci antipatia e doar o părere personală, nu o stare de fapt.]

Noaptea se pierd în strălucire iar ziua nu le recunoşti, pentru că le defineşte atmosfera de petrecere, luminile, muzica şi oamenii. Nu funcţionează independent, nu strălucesc independent. Când oamenii pleacă, Cenuşăreasa revine la hainele ei ponosite.

Fiecare loc are frumuseţea sa, la timpul său şi cu obiectele sale, animat doar de oamenii săi. Chiar şi casele noastre, fără lucrurile noastre şi fără noi în ele, nu reprezintă nimic. Sunt doar nişte camere goale care duc poveşti cu ele şi aşteaptă ca altele să fie scrise. Şi când pleci iei tot cu tine, deşi nu ai nimic asupra ta.