….Cam astea au fost ultimele rânduri citite dintr-o carte, printre stropi de somn, încercând să mă conving că unele romane îţi pică în mână cu scopul citirii unui singur rând identificator, care te va ajuta mai mult decât 3 sesiuni de shopping şi 7 cafele tolănite la soare şi vorbite până la epuizare.
Cu soarele sus pe cer dar cu jaluzele trase, am putut să aud şi să ating ceva din ce citisem la ora aceea târzie. Şi rar vezi legăturile între momente şi cuvinte. De obicei ele există pe lângă tine, când tu eşti prea ocupat să-ţi pui întrebări şi să dai cu mintea în colţurile rotunde ale craniului, până oboseşti şi tu, oboseşte şi ea. Dacă intervine sentimentul ciudat că ceva nu se potriveşte în tabloul pe care tu-l pictezi, acel ceva nu e niciodată de acum, de azi, de ieri, de telefonul trecut, de cafeaua trecută. Poate nici nu iese prea mult în evidenţă, dar există şi-ţi reaminteşte că la un moment dat, te-ai adaptat unei situaţii pe care nici n-o aşteptai, nici n-o doreai, nici n-ai înţeles-o pe deplin. Şi ai aruncat deasupra liniei orizontului, un strop dintr-o zi anume, chiar pe cea mai frumoasă pânză albă pe care ai mai reuşit s-o pictezi de atunci încoace. Şi n-o să-ţi mai placă niciodată pictura ta, la fel de mult, până nu vei realiza că există elemente în plus, asupra cărora trebuie să te opreşti şi să le pui raze de jur împrejur. Să le transformi în soare, după ce le vei mai asculta o dată povestea. Şi încă o dată. Şi încă o dată, până ce nu vor mai fi cuvinte între voi.
Adevărurile ajută mereu la progresul psihic individual, indiferent că sunt tot ceea ce nu-ţi doreşti să auzi. Nu poţi fi mai altruist decât printr-un egoism prost înţeles pentru moment. Probabil că sursele noastre mai au de citit 🙂