O Casă cu Flori

Ideea că “omul face locul” şi-a găsit aseară ecoul într-un loc ce obişnuia să ne fie drag. Unde fetele, după > 8 ore de stat la birou, alergau prin ploaie, pe tocuri (cum frumos spunea o Blondă într-un post aici ) ca să-şi împartă o poveste la cină. Ca să-şi facă planuri de week-end. Ca să măsoare timpul într-un “ce-ai mai facut?” încolăcit pe furculiţa care se juca veselă printre spaghetele fierbinţi. Un loc pe care l-am asociat pe undeva cu independenţa financiară a copilului ce s-a făcut mare şi poate privi lumea de la aceeaşi înălţime cu domnii simandicoşi de la masa de alături, care altă dată ar fi intimidat copilele amatoare de paste cu sos alb.
“Classy”, cum s-ar spune 🙂 Că aşa ne place şi tare bine ne mai stă.
Ce poate ridica dar la fel de uşor poate şi distruge un restaurant, se ştie, este servirea. Oamenii aceia care (vreau să îmi lase impresia măcar că) au făcut şcoala de ospătari şi au absolvit-o cu brio, care au grijă de paharul meu şi farfuria mea şi îmi zâmbesc atât de plăcut cât să-mi crească apetitul. Şi mie-mi vine să le las bacşiş numai pentru că se străduiesc să nu observ eu cât s-au săturat de mofturile cetăţeanului înfometat şi nervos. De data asta, însă, clienţii au plecat dezamăgiţi de atitudine şi nu mai vor să se întoarcă datorită lipsei de transparenţă, percepută ca şi lipsă de respect. Pentru că acolo unde oamenii emit pretenţii, este pentru că se poate. Ba chiar, este necesar! Şi cum se spune în marketing că un client nemulţumit retransmite mesajul altor 5 persoane, faceţi voi calculele.

Probabil li s-a terminat hârtia, s-a stricat casa de marcat, şi-a dat demisia un chelner şi au luat unul cu împrumut de la fast-food-ul din colţ şi alte explicaţii care sincer nu mă interesează, atâta timp cât trebuie să stau să le ghicesc.

Dragi antreprenori, un business de succes nu are dreptul de a fi un business nesimţit.

O sa ne mutăm tocurile în altă parte. Poate că era momentul 🙂