Mare, dar mare iubitoare de seriale PRO TV-iste, îmi aduc aminte cu nostalgie (asta mică se ține ca râia de mine) de primele sitcom-uri, de acum 135 de ani, când eram atât de mică, încât aveam oră de culcare 😀 Şi regula era să se stingă televizorul rapid, după “produced by”, sintagma cea mai urâtă de către gurmanzii de seriale. Aceste concesii se datorau probabil faptului că, întreaga familie era absorbită de film şi râdeam pe mai multe voci, fiecare din camera lui. Uneori la gramadă 🙂
Nu ştiu cine nu-şi aduce aminte de MASH, primul serial comico-dramatic (medical drama/black comedy sau cum vreţi) pe care l-am văzut, sorbit cu fiecare cuvânt, râs cu poftă, înţeles şi plâns la final, cu lacrimi de crocodil, de zici că se terminase lumea, nu războiul.
Şi cum multe episoade au fost bazate pe poveşti reale (la mine asta e cheia succesului), a fost serialul meu de suflet la vremea respectivă. Şi nici nu l-am mai revăzut de atunci, drept pentru care, după mai bine de 15 ani (tocmai o luă nostalgia la fugă, lăsând loc sentimentului de înţelepciune bătrânească ce mă încearcă atunci când vorbesc despre ani în cifre…) mă uit la dvd-urile proaspăt scrise şi parcă nici nu-mi vine să încep să mă uit la episoade, de teamă să nu le termin 🙂
Am şi vinul potrivit pentru filmul ăsta. Şi dispoziţia necesară. Şi vremea capricioasă care ţine cu el. 🙂
Vă mai aduceţi aminte de serialele cu care aţi crescut?
Dap… Beverly Hills 90210…un serial care a venit in momentul potrivit pentru a ne educa, pentru a ne arata ca si adolescentiii de banin gata au aceleasi probleme ca oricare altul, pentru a ne invata sa detestam (argumentat) snobismul, pentru….pentru ca pana la urma fiecare ne-am regasit in cate un personaj si am incercat sa-i urmam (sau nu) calea…cred ca a fost serialul care a marcat profund cateva zeci de milioane de adolescenti…care culmea acum au ajuns toti (sau aproape) niste omuleti cu oaresce cariera
P.S. Desi nu este viziunea mea despre viitorul mai mult sau mai putin indepartat acum ma uit la “Star Gate Atlantis”
ah, despre 90210 ar merita scris un articol separat 🙂 o sa-l trec pe lista de “to do, to see” 🙂