Nori, vin roşu şi poveşti de război

Mare, dar mare iubitoare de seriale PRO TV-iste, îmi aduc aminte cu nostalgie (asta mică se ține ca râia de mine) de primele sitcom-uri, de acum 135 de ani, când eram atât de mică, încât aveam oră de culcare 😀 Şi regula era să se stingă televizorul rapid, după “produced by”, sintagma cea mai urâtă de către gurmanzii de seriale. Aceste concesii se datorau probabil faptului că, întreaga familie era absorbită de film şi râdeam pe mai multe voci, fiecare din camera lui. Uneori la gramadă 🙂

Nu ştiu cine nu-şi aduce aminte de MASH, primul serial comico-dramatic (medical drama/black comedy sau cum vreţi) pe care l-am văzut, sorbit cu fiecare cuvânt, râs cu poftă, înţeles şi plâns la final, cu lacrimi de crocodil, de zici că se terminase lumea, nu războiul.

Şi cum multe episoade au fost bazate pe poveşti reale (la mine asta e cheia succesului), a fost serialul meu de suflet la vremea respectivă. Şi nici nu l-am mai revăzut de atunci, drept pentru care, după mai bine de 15 ani (tocmai o luă nostalgia la fugă, lăsând loc sentimentului de înţelepciune bătrânească ce mă încearcă atunci când vorbesc despre ani în cifre…) mă uit la dvd-urile proaspăt scrise şi parcă nici nu-mi vine să încep să mă uit la episoade, de teamă să nu le termin 🙂

Am şi vinul potrivit pentru filmul ăsta. Şi dispoziţia necesară. Şi vremea capricioasă care ţine cu el. 🙂

Vă mai aduceţi aminte de serialele cu care aţi crescut?